Președintele Hurduzeu nemulțumit! Drumurile din Caraș-Severin, folosite ca armă de campanie electorală!

modelmic

Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, s-a arătat nemulțumit de campaniile și protestele tot mai dese cu privire la starea drumurilor din județ, afirmând că acestea sunt folosite ca armă de campanie electorală. Hurduzeu a subliniat încă odată că modernizarea drumurilor județene reprezintă o prioritate a mandatului său, dar că acestea nu pot fi reabilitate peste noapte și fără fondurile necesare. 

„Este foarte ușor, după câteva luni de mandat să se spună că sunt gropi în drumurile din județul Caraș-Severin. Știu că sunt și asta a fost, dacă vreți, pentru toate partidele, temă de campanie. Însă ceea ce s-a stricat în mulți ani nu poate fi reparat peste noapte. Și vă rog să mă credeți că nu va putea să facă nimeni acest lucru.

Nu vorbesc niciodată despre turism atât timp cât nu putem avea drumuri județene moderne, dar nici nu sunt de acord cu acțiunile care sunt în acest moment, pentru că încetul cu încetul am vaga impresie că se vor transforma într-o armă de campanie electorală. Văd că pe măsură ce se apropie data alegerilor pentru parlamentul României, acțiunile acestea pe care nu le consider întâmplătoare încep să se înmulțească”, a afirmat Hurduzeu, în ultima ședință a Consiliului Județean Caraș-Severin.

În cadrul aceleiași ședințe, președintele forului județean a subliniat încă odată că la ora actuală Consiliul Județean nu are fonduri pentru modernizarea drumurilor, singura soluție pentru pentru remedierea problemei fiind atragerea de fonduri europene și guvernamentale, precum și contractarea unui credit.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. 26bodrila02petru85@gmail.com

    drumurile din caras nu sunt de acum asa ,asa o fost tot timpul dar in campanie tot dau vina uni pe altii sa iasa deasupra sa prosreasca multimea!!!!rusine ca doar in campanie stiu sa iasa din vizuina si sa vorbeasca asa in rest salariul merge si toti sunt indiferenti de ce se intampla in teren…rusine rusine rusine

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei