Săptămâna Națională a Voluntariatului a început în forță ieri la Centrul de zi pe care Fundația Humanitas Pro Deo îl administrează în Reșița.
Jurnaliștii cărășeni au lăsat pentru câteva clipe reportofonul și aparatul de fotografiat pentru a îmbrăca uniforma de voluntar. Redacțiile au fost și ele înlocuite cu bucătăria, iar publicul a fost format dintr-o mână de micuți fără posibilități din oraș.
Alături de voluntarii de la „Mansarda” și de un bucătar profesionist, presa cărășeană a pus umărul la treabă pentru a pune pe masa copiilor din Mociur o gustare inedită care le-a adus un zâmbet până la urechi.
Fundația Humanitas Pro Deo activează de ani buni în Reșița, în special pentru familiile din zona Mociur, acolo unde copiii cresc în sărăcie, fără a avea de cele mai multe ori ce pune pe masă. Centrul de zi le oferă zilnic acestora o farfurie caldă de mâncare, din forțe proprii și prin bunătatea oamenilor care ajută cu donații.
Tocmai de aceea, voluntarii de la centrul Mansarda se implică de fiecare dată când pot pentru a întinde o mână de ajutor, iar ieri i-au luat cu ei și pe jurnaliștii reșițeni. Tradiționala masă de prânz a fost înlocuită cu un meniu care i-a bucurat nespus de tare pe micuți.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157652254406319″]
Vedeta mesei a fost înghețata frumos colorată cu bomboane, care i-a făcut pe copiii adunați în jurul meselor să uite și de burgerul imens în fața căruia abia au mai răsuflat, și de ciorbica fierbinte care a deschis ospățul.
„Am venit să dăm o mână de ajutor, așa cum ne place nouă jurnaliștilor să facem. Să fim împreună de oameni, dar mai ales de copiii care au nevoie de ajutor, care au nevoie de noi. Sper că le-am adus o mică bucurie. Am gătit feluri de mâncare mai diferite decăt ce servesc ei în fiecare zi”, a explicat Paula Neamțu, una dintre jurnalistele care au îmbrăcat ieri uniforma de voluntar.
Voluntarii de la Masarda au fost și ei, ca de fiecare dată, extrem de implicați, pregătindu-se activ pentru o săptămână întreagă de evenimente care să cinstească statutul de voluntar.
„Am venit pentru a ajuta la gătit și pentru a servi masa copiilor de la Humanitas. Am mai fost aici de câteva ori, dar e prima data cand am venit pentru a ne uni ca o mare familie și a găti”, explică Marius Chivu, unul dintre voluntari.
Copiii din Mociur au nevoie de reșițeni!
Bucătarul care i-a îndrumat pe jurnaliști la pregătirea bucatelor speciale s-a declarat extrem de încântat de faptul că voluntarii reșițeni i-au solicitat ajutorul. Mai mult, acesta a făcut un apel către toți colegii săi bucătari, dar și către proprietarii de restaurante, să-și îndrepte atenția mai des și către micuții fără posibilități din oraș.
„Am fost chemat de centrul de voluntariat să vin să ajut și ne-am gândit să gătim ceva mai special. Este un lucru pe care ar putea să îl facă toți colegii mei bucătari, și proprietarii de restaurante, pentru că acolo rămâne mâncare multă, și aparate electrocasnice care pentru ei nu mai sunt bune dar aici sunt foarte bine venite. Trebuie să ne implicăm mai mult, cu toții”, spune Francisc Pozzar.
Alexandra JURCA