Euroregiunea DKMT (Dunăre-Criș-Mureș-Tisa) premiază anual cele mai bune proiecte de bune-practici din cadrul programelor de cooperare transfrontalieră care operează pe teritoriul Euroregiunii.
Municipiul Reșița a fost selectat de către membrii DKMT pentru a primi premiul de excelență pentru cooperarea transfrontalieră în Euroregiunea DKMT în 2015.
În cadrul Şedinţei Adunării Generale a Euroregiunii DKMT, care a avut loc în data de 28 mai 2016, în Sânnicolau Mare (Castelul Nako), Municipiul Reşiţa a primit „Premiul de excelenţă” pentru proiectul “Prevenirea inundațiilor – pentru o mai bună calitate a vieții” (“Flood prevention – for better life quality”), Cod MIS – ETC proiect 1256. Proiectul, ce a fost finalizat în acest an, a fost implementat în parteneriat cu Oraşul Kikinda – Republica Serbia, fiind finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră IPA România-Republica Serbia.
Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat îmbunătățirea calității vieții în regiunea transfrontalieră și regiunea Dunării prin creșterea nivelului de gestionare a situațiilor de urgență și de pregătire în Reșița și Kikinda, precum şi creșterea capacităților tehnice și umane ale persoanelor implicate în domeniul situațiilor de urgență.
Proiectul a prevăzut pentru Municipiul Reşiţa achiziţionarea de echipamente de intervenţie în situaţii de urgenţă, achiziţionarea unui sistem de alarmare în situaţii de urgenţă în Municipiul Reşiţa, o strategie comună pentru intervenţii în situaţii de urgenţă (Reşiţa – Kikinda), două schimburi de experienţă între angajaţii unităţilor pentru situaţii de urgenţă din Reşiţa şi Kikinda, două exerciţii de simulare a situaţiilor de urgenţă în Reşiţa şi Kikinda.
Perioada de implementare a proiectului a fost 23.01.2014 – 22.04.2016, bugetul total fiind de 964.319,00 de euro.
Alexandra JURCA

Las ca vine Nelu Baietelu primar si atunci sa vedeti premii…cel putin asa ne minte Dani Stanciu..hehehe