
În urma demisiei primarului Mircea Gică Ciobîcă de la Ocna de Fier, prefectul Silviu Hurduzeu a emis astăzi, 13 februarie, Ordinul nr. 28/13.02.205 prin care se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar al acestuia.
Conform legii, în acest caz atribuţiile conferite primarului vor fi exercitate de drept de către viceprimarul comunei Ocna de Fier, domnul Mircea Ungurean, până la alegerea noului primar.
Primarul de la Ocna de Fier și-a înaintat demisia săptămâna trecută într-un email trimis către Consiliul Local din localitate. Motivul pentru care renunță la mandat este unul personal. Mai exact, fostul edil-șef din Ocna de Fier a decis să părăsească România și să se mute împreună cu familia sa în Germania.
Alexandra JURCA