Prefectul Lupu critică modul de implementare al proiectului de deșeuri! „Stau și așteaptă și comunică prin hârtii”!

 modelmic

Prefectul Matei Lupu, învestit oficial în funcție în urmă cu două zile, a avut o primă întâlnire cu factorii de decizie implicați în proiectul de implementare a unui sistem integrat de management al deșeurilor în județul Caraș-Severin. Lupu s-a arătat destul de critic la adresa acestora, declarând că responsabilii de proiect „stau și așteaptă și comunică prin hârtii”. Asta în timp ce gropile de gunoi din județ au fost închise, iar termenul de finalizare al proiectului Consiliului Județean,  trece dintr-o amânare în alta, deși acesta ar fi trebuit să fie deja funcțional de peste doi ani de zile.

Deocamdată am avut o primă întâlnire, am avut o discuție cu Consiliu Județean, cu ceilalți factori implicați să vedem care este situația și ce putem să facem să urgentăm lucrările. Un reprezentant al Consiliului Județean și unul al Prefecturii se vor deplasa la București, la Ministerul Mediului, unde vor avea câteva întâlniri și peste câteva zile vă voi putea spune concluziile.

De aici încolo cred că o să încerc să discut mai aprofundat cu Consiliu Județean, să reducem termenele pentru finalizarea acestui mare proiect, pentru că acest cerc vicios se învârte și se învârte, trebuie să-l încheiem”, a declarat Lupu.

Prefectul a mai explicat că este de părere că reprezentanții forului județean ar trebui să forțeze puțin mâna firmei constructoare, astfel încât centrul de la Lupac să poată fi deschis în cel mai scurt timp.

Lupu și-a încheiat declarația pe o notă glumeață, afirmând că s-ar bucura dacă cei de la Consiliu Județean l-ar chema la tăierea panglicii atunci când proiectul va fi într-un final terminat.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei