Prefectul Gâfu vrea să pună comuna Grădinari pe harta turistică a județului Caraș-Severin 

modelmic

Turnul de la Grădinari, monument care scrutează, maiestuos și singur, o parte a Văii Carașului, a intrat în atenția prefectului Cristian Gâfu, care și-ar dori ca obiectivul să fie restaurat, pus în valoare și inclus într-un circuit turistic alături de cetățile medievale de la Mehadia, Ilidia și Caraşova. Prefectul a „descoperit” turnul de la Grădinari duminică, în urma unei vizite realizate în zonă alături de Dan Stan, subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.

Reprezentanții Prefecturii Caraș-Severin informează într-un comunicat de presă că prefectul Gâfu solicită ca, în cel mai scurt timp, conducerea Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Naţional Caraș-Severin, împreună cu Primăria și Consiliul Local Grădinari, să stabilească regimul juridic al acestui obiectiv cultural, să elaboreze un proiect/strategie de restaurare și punere în valoare culturală și turistică, respectiv să identifice sursele de finanțare necesare implementării proiectului/strategiei.

117035460_2775501466061658_6047086619135151886_o

Prin valorificarea Turnului de la Grădinari  din punct de vedere cultural, istoric, turistic si natural, Consiliul Local Grădinari trebuie să urmărească ca Grădinariul să apară pe harta turistică a județului,  aspect ce ar determina o dezvoltare economică a comunei, cu posibilitatea de a se crea noi locuri de muncă și îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor.

Potențialul turistic al județului nostru, cu vestigii istorice și arii naturale protejate, recunoscute de către Ministerul Culturii sau UNESCO, este un avantaj important care trebuie exploatat corespunzător. Reabilitarea Turnului de la Grădinari și valorificarea sa sunt acțiuni de importanță majoră pentru dezvoltarea economică a  comunei.

Consiliile locale care au în administrație astfel de patrimonii istorice, culturale și naturale, au un avantaj pe care trebuie să-l exploateze, deoarece orice plus economic reprezintă un salt al calității vieții locuitorilor din zonele respective”, se arată în comunicatul de presă al Prefecturii Caraș-Severin, unde sunt oferite și o serie de informații cu privire la originea acestui monument istoric:

Un prim punct de vedere susține că Turnul cimitirului fostei localități Cacova, aflat pe raza localității Grădinari, este rămășița unei biserici construite în perioada 1731-1779 și demolată în 1906.

Istoricii sunt însă de altă părere. Reputatul istoric Ionel Bota susţine în lucrarea „Ordinul Cavalerilor Teutoni în Ţara Caraşului”, o cu totul altă variantă. Conform istoricului, turnul este una din urmele lăsate în Banat de Ordinul Teuton „Order der Bruder vom Deutschen Haus St.Mariens in Jerusalem”.

„Prin documentul din 7 mai 1211, teutonii sunt colonizaţi în Ţara Bârsei (Burzenland) pentru apărarea graniţei de sud-est a Transilvaniei, obţinând privilegii solide precum scutiri de vămi şi dări, dreptul de a apela la judecata regală, dreptul de a ţine şi a organiza târguri, de a ridica numai cetăţi din lemn, scoaterea lor de sub jurisdicţia voievodului Transilvaniei.”

Istoricul e de părere că Turnul din Grădinari, şi azi în picioare, a făcut parte dintr-o organizare militară cândva extinsă, după 1250. „Nu ne gândim la argumentul reliefului favorabil, dar ne gândim că documentul din 1378, amintind biserica de lemn pe fundament de piatră, de pe moşia Valea („ecclesia partim in lignis et partim in lapidibus constructa”), ar explica în ce măsură vorbim de astfel de continuități. Credem că turnul e parte dintr-o construcţie care nu avea, la început destinaţie religioasă.”

117121168_2775500842728387_7979181760141680889_o117196347_2775500822728389_6805467540684404328_o

foto copertă:prinbanat.ro

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei