Catedrala „Schimbarea la Faţă” situață în cartierul cel mai populat al Reșiței, Govândari, a primit ieri vizita Preasfinției Sale, Lucian, Episcopul Caransebeșului, cel care a avut misiunea de binecuvântare a lucrărilor de amenajare a lăcașului de cult, la 5 ani de la ridicarea acestuia, în anul 2011.
Dis de dimineață, Preotul Paroh al Bisericii „Schimbarea la față“ – Nicolae Hațiegan, alături de cei care slujesc pentru credincioși la parohia amintită, Preot iconom stavrofor Cornel Costina, preot Sorin Bușoi și Preot profesor iconom stavrofor Sorin David Oțelariu, s-au pregătit cu bucurie pentru sosirea ierarhului care le-a călcat pragul, alesul coordonator al bisericilor cărășene ortodoxe, Lucian Mic.
Pe parcursul sfintei liturghii au fost pomeniți toți cei care s-au preocupat și s-au ostenit pentru desăvârșirea acestui lăcaș de cult, atât pentru imaginea de exterior a catedralei, cât mai ales în ce privesc detaliile interioare ale acestei biserici la care sunt arondați aproape 13 mii de credincioși ortodocși.
La slujba de sfințire au asistat sute de credincioși reșițeni care au primit binecuvântarea Episcopului de Caransebeș – Preasfințitul Lucian, între aceștia numărându-se și deputatul Ioan Benga, cel care a amintit la finalul manifestării spirituale despre truda depusă pentru definitivarea lucrărilor la această biserică și aportul finanțării guvernamentale acordat în perioada în care executivul a fost condus de premierul Victor Ponta, dar și de implicarea viceprimarului Reșiței, Ioan Crina.
Sergiu TABAN


