Poliţiştii de la rutieră sunt pentru unii mumă, pentru alţii… ciumă

modelmic

O groapă buclucaşă a dat de furcă multor şoferi ce au trecut prin zona Triaj, sau Calea Timişoarei cum îi spune oficial. Unul dintre ei a povestit că s-a ales chiar şi cu o amendă pentru că, după ce a luat în plin gropanul, maşina practic i s-a dezintegrat, brațul stânga față sărind din fuzetă, bara cu tot cu număr de înmnatriculare sărind cât colo.

După minute bune de chin şi încercări de restaurare a maşinii, pus roată, faruri şi becuri, bara şi numere, au ajuns pe mâna unui echipaj de poliţie rutieră, aflat la doar câteva sute de metri de crater spune şoferul, care l-au amendat fără milă, pentru că nu era vizibil numărul de înmatriculare…

Geaba s-a trudit omul să le povestească prin ce a trecut, agentul de circulaţie i-a făcut proces verbal şi l-a taxat fără milă, pe şoferul deja taxat de condiţiile de trafic!

11

Nu la fel au procedat poliţiştii şi cu administratorul drumului. Cel puţin măcar după ce au fost sesizaţi de şofer că groapa mai că i-a distrus autoturismul marca Ford. Deşi legea prevede clar că orice situaţie care pune în pericol siguranţa traficului este sancţionată contravenţional de către Poliţia Rutieră.

„Colegii mei nu au aplicat amenzi administratorului de drum pentru că, a doua zi, groapa a fost astupată şi nu au fost şoferi afectaţi“, ne-a spus Cecilia Dăneţ, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

222

Tocmai altceva susţine administratorul unei vulcanizări din zonă care ne-a spus că, doar în seara cu pricina, a fost sunat de către şase şoferi să deschidă vulcanizarea, căci au rămas fără anvelope, după ce au luat celebra groapă în plin. Dar, deşi chiar şi numai articolele de presă cu accidentele produse erau suficiente pentru a „mustra“ administratorul drumului, Primăria Reşiţa, se pare că Poliția a ales să-i amendeze doar pe şoferi…

În cele din urmă, merită să apreciem și operativitatea cu care această porțiune de drum a fost remediată de către oamenii de la Direcția pentru Intretinerea Patrimoniului a Primăriei Reșița.

 

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Ionut

    Sincer nu stiu cum si-a pastrat calmul fata de politist soferul amendat pentru ,,obraznicia” de a-si rupe masina in groapa, sub ochii organelor de la rutiera. Deci revin cu urmatoare idee: Primar-arestat, Presedinte CJ-2 ani cu suspendare, Vice CJ-7 ani cu executare, Prefect-suspect in dosare de evaziune,spalare de bani, Sefi IPJ-cercetati penal si mai nou amenintari ca moartea la adresa politailor care isi fac treaba.
    Un singur cuvant=Resita
    Incredibil..

  2. Adi

    Adevarul este ca astia de la rutiera de regula sunt niste nemernici, gata sa te arda la cea mai mica chestie, rubrica de avertismente este acolo pentru prieteni si cunostinte, oamenii de rand sunt doar niste cacati de pe care sa traga bani..

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei