Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş – Severin derulează începând de astăzi „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. Concret, timp de cinci zile vor fi organizate activităţi informativ – preventive, urmărindu-se cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie precum şi prezentarea consecinţelor ce decurg din comiterea de infracţiuni.
Această manifestare are un caracter unitar, la nivelul întregului județ, după următorul calendar:
21 mai – activități dedicate prevenirii delincvenței juvenile,
22 mai – activităţi dedicate prevenirii victimizării minorilor
23 mai – activităţi dedicate prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului;
24 mai – activităţi dedicate prevenirii violenței în familie;
25 mai – activităţi dedicate siguranţei rutiere.
Ca şi în anii precedenţi, activitățile din cadrul acestui demers preventiv sunt organizate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Centrul de Evaluare Prevenire și Consiliere Antidrog și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin.
„Devenit deja tradiţional, evenimentul a reuşit de-a lungul timpului să genereze o reacţie pozitivă din partea cetăţenilor în ceea ce priveşte receptarea mesajelor destinate reducerii riscului de victimizare şi a conștientizării necesităţii implicării, în mod activ, la menţinerea gradului de siguranţă pe care ni-l dorim”, explică purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Dinu Nicorici.
Diana RADU
