Peste 900 de amenzi în 7 zile, acesta este bilanțul polițiștilor rutieri cărășeni care au acționat pe raza întregului județ, în perioada 25-31 mai. Majoritatea amenzilor au fost aplicate conducătorilor auto care nu au respectat limitele legale de viteză. Deasemenea, au fost reținute și retrase 64 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.
„Săptămâna trecută, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au desfășurat activități pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă normele rutiere în timpul deplasării pe drumurile publice.
Totodată s-a acționat și pentru informarea cetățenilor cu privire la regulile impuse in perioada stării de alertă și verificarea modului de respectare a acestora.
În urma acțiunilor, polițiștii au aplicat 914 sancțiuni contravenționale, dintre care 596 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.
Confirm reprezentantului IPJ Caraș-Severin, au fost sancționați cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce: 24 de conducători auto care nu au respectat regulile privind depășirea, 3 conducători auto aflați sub influența alcoolului, în cazul cărora la testarea cu aparatul etilotest au rezultat valori de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat și 2 conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor și vehiculelor. În total, pentru abaterile constatate, au fost reținute în vederea suspendării, 51 de permise de conducere și retrase 13 certificate de înmatriculare.
15 conducători auto au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce conduceau autoturismele, depășind cu peste 50 km/h regimul legal de viteză. În toate situațiile au fost aplicate sancțiuni contravenționale și a fost luată măsura complementară a reținerii permisului de conducere pentru 90 de zile.
De asemenea, în cele 7 zile, polițiștii au constatat 12 infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care 5 privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și 5 privind conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Karina TINCUL
