
Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin nu are doar conducere nouă, ci și polițiști tineri, care au ales să îmbrățișeze această profesie și a căror prezență a fost salutată astăzi la sediul inspectoratului de către conducerea unității.
Din cei 29 de tineri agenți de poliție, absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și „Septimiu Mureșan” Cluj Napoca, promoția noiembrie 2019, 15 sunt fete și 14 băieți. Aceștia au fost repartizați astăzi, pe primele funcții din carieră, 16 vor activa în cadrul structurilor de poliție urbană și 13 în cadrul structurilor de poliție rurală.
Tot astăzi, prin Ordin al Ministrului Afacerilor Interne, 17 poliţişti, dintre care 8 ofiţeri şi 9 agenţi de poliție, au fost avansaţi în gradul profesional următor, în prezența conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Comisarul şef de poliţie Ioan-Florin Turnagiu, împuternicit la conducerea Inspectoratului, i-a felicitat atât pe polițiștii nou-veniți, urându-le succes în activitate, cât și pe polițiștii avansaţi, pentru munca depusă şi rezultatele profesionale obţinute și le-a transmis mesajul ministrului Afacerilor Interne, Ion-Marcel Vela, cu această ocazie.

Elena FRANȚ
Numa muieri gele faine la IPJ!
Pai la ” Judiciar” , la “Economic” sau “Crima organizata” nu a fost repatizat nimeni?