Poliția Română la ceas aniversar!

modelmic

 

193 de ani de existenţă sărbătorește Poliția Română astăzi, 25 martie, eveniment marcat și la Reșița de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, prin organizarea unei serii de activităţi în mijlocul cetăţenilor, de la care nu au lipsit sute de copii, părinţi și cadre didactice.

 

Tot cu această ocazie, poliţiştii și-au expus în Parcul Tricolorului din municipiul Reşiţa parte din tehnica şi mașinile autospeciale din dotare. Ce-i drept, am văzut mașinile frumoase ale inspectoratului, Dustere-le de ultimă generație, „aspiratorul“ mult mai generos cu spațiul pentru cei certați cu legea, ATV-urile criminaliștilor, deși, adevărul este că în foarte multe cazuri mașini roase de rugină precum Daciile 1310 sau modele obosite de WV Vento încă se mai încăpățânează să-i ducă pe reprezentanții legii la acțiunile lor din teren, de multe ori în regim de urgență, punându-și adesea chiar viața în pericol prin conducerea acestor bombe cu ceas. Iar dacă aceasta ar fi singura problemă a polițistului roman, ar fi bine. El, Polițistul cu pistol Carpați la purtător, are de înfruntat o gamă largă de neajunsuri pe care nu le republicăm pentru a nu strica nimănui cheful de Ziua Poliției. Și ca bomboana pe colivă, același polițist mai are parte în foarte multe cazuri parte și de oprobiul publicului. Nedrept destin…

 

25 martie – ziua Poliţiei Române

 

În parcul reșițean au fost amenajate dis de dimineață standuri expoziţionale cu tehnică folosită în activitatea de poliţie: laboratorul mobil, folosit de criminalişti, autospecialele de intervenţie şi Poliţie Rutieră, dar şi o expoziţie de arme, aflate în dotarea luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Ne-au mai atras și aparatele de fotografiat expuse cu această ocazie prin generozitatea polițiștilor pasionați de arta foto. La fața locului am fost martori și la ceea ce înseamnă uniforma de polițistă, doamnele polițist ieșind în evidență prin frumusețea lor, afișată dincolo de sobrietatea acestui echipament vestimentar de zi cu zi.

Tot în parcul tricolorului au avut loc demonstraţii ale „câinilor-poliţist” care au efectuat diferite demonstraţii de patrulare şi imobilizare a infractorilor sau de apărare la atacul prin surprindere.

Luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale au executat tot cu ocazia Zilei Poliției Române o demonstraţie pentru prinderea şi anihilarea unui grup de infractori. De această dată unii dintre polițiști au îmbrăcat haina lupului, cu s-ar spune, lăsându-se alergați de colegii lor, fiind demonstrată abilitatea în imobilizarea răufăcătorilor. Tot ei sunt cei care vor desfăşura şi exerciţii pentru autoapărare.

 

Pentru cei mici, care ne-au mărturisit la ureche faptul că își doresc să urmeze cariere de poliţisti, a fost un prilej binevenit pentru a cunoaşte mai îndeaproape secretele meseriei, dar şi ce condiţii trebuie să îndeplinească viitori elevi sau studenţi.

Tot astăzi, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, a avut loc festivitatea de avansare în grad, la care nu am fost invitați, dar nu-i bai – vorba ardeleanului. Dacă știi prea multe, iarăși nu e bine, s-au gândit probabil cei îndrituiți cu invitațiile presei la acest eveniment.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651136831059″]

Redacția Reper 24 le urează tuturor polițiștilor cărășeni și de pe întregul cuprins al României La Mulți Ani și succes deplin în activitatea de serviciu în slujba cetățenilor acestei țări.

 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. NO NAME...

    Degeaba, degeaba, degeaba ! politistul roman, in slujba ceteateanului !
    Care politist ? omul care se apleaca in fata infractorului pentru o cafea ? Bineanteles ca mai sunt si exceptii, oameni cu coloana vertbrala, care stiu ca aceasta uniforma este de multe ori patata cu sange pentru a ne aduce noua linistea si securitatea !
    Grupurile infractionale s-au inmultit iar noptea se “defileaza” doar cu o singura masina din lipsa de combustibil !…sau in cel mai rau caz ajunge pe jos pana la caz !
    De ziua dumneavoastra dragi politisti “adevarati” LA MULTI ANI ! iar potarnichilor care mananca bani din bani publici degeaba, RUSINE !

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei