„Poa` să ningă, poa` sa plouă, Mi se rupe …. bluza-n două, Am canadiană nouă ! “
Nenea Marcelului i s-a caramangit laptopul din sediul partidului ! Noroc că poliţiştii reşiţeni l-au prins pe bandit şi au recuperat scula !…Altfel, dacă scula rămânea în posesia hoțului, să vezi ce învăța ăsta counter-strike! …. Mare atenție , să nu rămâneţi fără Valerica, ar fi o pierdere pentru partid, asta în eventualitatea comiterii vreunei astfel de fapte…
Mi-au dat lacrimile la discursul din Parlament al lui Todoran, băiatul ăla “ citit”, de la PMP, cred. E presa prea rea, flăcăul ştia exact ce citeşte şi pentru cine, dar dialectul ăla din greaca veche a fost prost ales, nu toţi parlamentarii de pe Dâmboviţa sunt învăţaţi cu limbile ! Mai ales cu cele vechi….
Auzi, bibicule, vor românaşii o petiţie ca să o „exmatriculeze“ pe Monica MM, din Parlamentul „ioropean” ! Brava lor ! Şi Monicăi i se rupe, dacă nu i se fâlfâie… Pentru asta e musai să fie pregătit un pluton de commando, cu tactici neprevăzute, clare, commando format numai din abstinenți !…
Un alt europarlamentar, Traian Ungureanu, vrea, nici mai mult, nici mai puţin, desfiinţarea PSD-ului, chiar prin metode ilegale ! Ce te mai miră oare la un politician de teapa justiţiarului ăsta ? Rambo, nu alta !… Am scris zilele trecute că drumul pe la Grădinari ar fi început să se cârpească. Mea culpa ! Zice Consiliul Județean într-un comunicat, că ba s-a făcut, ba nu s-a făcut, ba că se va face când nu se aşteaptă şoferii, iar ultima variantă e cea mai plauzibilă…..
Sâmbătă, Primăria Reşiţa cu asociaţia de Colectare etc. etc. începe strângerea electrocasnicelor de la domiciliul reşiţenilor. Asta imi aduce aminte de clasicul Bulă, dinainte de 89, care a dus la Remat, prima data, televizorul. Că atunci când era curent, nu era emisie şi invers, a doua oară a dus frigiderul , că atunci când era carne, nu era curent și invers, iar a treia oară și-a dus la REMAT mămica ! Păi dacă tata nu o mai vrea şi eu nu mai sug……recondiţionare scrie pe ea !….Oricum, demersul e bun, al Primăriei, nu al lui Bulă.
Ministrul Turismului a venit în judeţ. Şi ăsta e un lucru bun. Dacă face ministrul o tură pe Semenic şi pe Muntele Mic, e foarte posibil să se mute în judeţ, nu cred că pe la Bucureşti găseşte locuri ca la noi….Şi dacă îi mai daţi să guste din răchia de Feneş, sigur cere azil politic în Caransebeş ! O fi căsătorit ministrul ? Nu de alta, dar poate îi găsim o bănăţeancă şi nu e obligatoriu ca fata să fie de pe Calea Caransebeşului….
Cărăşenii sunt prea inimoşi, cică ar fi printre primii în ţara , iubitori de boli de inimă….Nu băgaţi chiar totul în seamă, fraţilor !….
Vă pup brusc !
Adi Nica
