Liberalul Cristian Miclău s-a impus detașat la alegerile pentru Primăria Băile Herculane, reușind să adune 769 din voturile locuitorilor din stațiunea de pe Valea Cernei. Partidul Național Liberal a obținut și cele mai multe mandate în Consiliul Local Băile Herculane, trei la număr.
Conform cifrelor oficiale, Miclău a fost urmat de candidatul Partidului Social Democrat, Radoslav Iovanovici, care a obținut 460 de voturi și de reprezentantul Partidului M10, Gheorghe Orza, cu 450 de voturi. Au urmat în ordine: Petru Rain de la PMP cu 245 de voturi, Marius Nicoară de la UNPR cu 154 de voturi, independentul Petru Mircea Golopența cu 117 voturi, independentul Ion Oprescu cu 116 voturi, Petrică Toma de la ALDE cu 102 voturi, Aurică Bordea de la PSRO cu 80 de voturi, indepentul Constantin Bușe cu 53 de voturi, independentul Petru Dorin Albu cu 48 de voturi și Ilie Cristescu de la PRM cu 29 de voturi.
Consiliul Local Băile Herculane, va avea în componență 4 membri PNL, 3 PSD, 2 M10, 2 PMP și câte unul din UNPR și ALDE.
Și Primăria Moldova Nouă a fost câștigată de un liberal. Clasamentul din orașul din Clisura Dunării arată în felul următor:
Adrian Torma, PNL – 2.915 voturi, 48,80 %
Matei Lupu, PSD – 2.002 voturi, 33.52 %.
Toni Novăcescu, independent – 450 voturi, 7,53 %
Eugen Băleanu, Partidul Verde – 395 voturi, 6,61 %
Elena Ecle, PMP – 74 voturi, adică 1,24 %
Marian Constantin, ALDE – 31 voturi
În ceea ce privește Caransebeșul, lucrurile erau clare încă de aseară. Cu toate că bătălia a fost strânsă, liberalul Felix Borcean a fost preferat, în detrimentul social-democratului Ilie Iova.
Borcean îl va înlocui pe Marcel Vela la Primăria Caransebeș după ce a obținut 45,94 la sută din cele 9.783 de voturi valabil exprimate.
Felix Borcean, PNL – 4.495 de voturi, 45,94%
Ilie Iova, PSD, – 4.159 de voturi, 42,51 %.
Nicolae Șelner, ALDE – 432 voturi, 4,41 %
Ilie Buzescu, PMP – 366 de voturi, 3,74 %
Simion Paica, PND – 202 voturi, 2,6 %
Petru Popovici, PSRO – 129 de voturi, 1,31 %
Și la Anina, liberalul Gheorghe Românu și-a convins electoratul să-l mai voteze o dată, câștigând astfel detașat un nou mandat de primar.
2. Andronescu Turdor-Ovidiu (PSD) – 512 voturi
3. Crișan-Burian Mircea (independent) – 296 voturi
4. Radu Nicolae (PMP) – 183 voturi
5. Bălan Ionela (ALDE) – 78 voturi
1. Ungureanu Dorinel – PNL
2. Burcaș Ioan – PNL
3. Nicola Alexandru – PNL
4. Hoancă Constantin – PNL
5. Nițu Gheorghe – PNL
6. Drăgilă Adriana-Maria – PNL
7. Anescu Dumitru – PNL
8. Ungureanu Doru – PNL
9. Andronescu Tudor-Ovidiu – PSD
10. Roșian Lavinius – Ion – PSD
11. Careba Gavrilă – PSD
12. Bilav Ioan – PSD
13. Trișcă Daniel – UNPR
14. Neicu Gheorghe – UNPR
15. Radu Nicolae – PMP
Diana RADU
