Partidul Național Liberal Caraș-Severin a făcut publice primele nume pentru alegerile locale din anul 2016. Pentru municipiul Reșița, organizația județeană a PNL are de ales între cinci posibili candidați. Pe de altă parte, au fost deja stabilite persoanele care vor candida pentru Primăriile din Caransebeș, Bocșa, Anina și Moldova Nouă.
„PNL consideră că în stabilirea candidaților de primar cel mai important factor este voința cetățenilor. De aceea, în perioada următoare se vor demara sondaje de opinie, în prima etapa în localitățile urbane din Caraș-Severin. La Reșița sondajele vor testa notorietatea următorilor potențiali candidați: Viorel BAȘAG, dr. Jaro MARȘALIC, Gheorghe NĂSTUREL, Ioan POPA și Daniel SURDU”, se precizează într-un comunicat al PNL Caraș-Severin.
Dintre cei cinci posibili candidați liberali pentru Primăria Reșița, doctorul Jaro Marsalic a fost primul care și-am exprimat în mod clar dorința de a ocupa această funcție:
„Îmi doresc să fiu primar, dar partidul va hotărî dacă chiar mă dorește. Eu aș fi vrut să încerc activitatea asta de primărie tocmai în speranța de a reuși să fac ceva în oraș. Este orașul meu natal, eu spre deosebire de alții chiar m-am născut în Reșița, nu doar eu, ci și părinții mei. Nu am vrut niciodată să plec din Reșița, nu am plecat nici în Germania, nici în Austria, deși mi-ar fi destul de ușor să plec”, a declarat Marsalic, care a adăugat că din punctul său de vedere municipiul Reșița ar putea fi mult mai bine administrat.
„Reșiței îi lipsește o economie viabilă, se vehiculează aceeași teorie despre crearea de noi locuri de muncă, dar Reșița mai are și o altă problemă, trebuie să recunoaștem deschis și această variantă, pentru că nu doar locurile de muncă sunt o problemă, ci este o problemă și forța de muncă. La ora actuală sunt cel puțin două firme din câte știu eu care fac campanie de racolare de forță de muncă chiar și la Oravița și Moldova Nouă pentru că nu prea găsesc oameni dornici de lucru în Reșița”, a mai afirmat Marșalic.
Pe de altă parte, omul de afaceri Ioan Popa și-a exprimat și el disponibilitatea de a candida la Primăria Reșița, dar a afirmat că ar fi mult mai interesat de o posibilă candidatură la Consiliul Județean Caraș-Severin: „Pentru moment se fac sondaje de opinie, deci ne măsurăm toți puterile. Și la Consiliu Județean o să fiu în sondaje, dar nu e nimic stabilit încă. În august facem sondajele, iar în septembrie se clarifică cine și unde merge. Eu mă duc înainte, s-ar putea să am sau nu succes, deocamdată ne măsurăm puterile”, a declarat pentru Reper 24, Ioan Popa.
Cele patru orașe în care au fost deja stabiliți candidații PNL pentru alegerile de anul viitor sunt Caransebeș, Bocșa și Anina, unde vor încerca să obțină un nou mandat actualii primari Ion Marcel VELA, Eugen CISMĂNEANTU și Gheorghe ROMÂNU, precum și Moldova Nouă, unde va candida tânărul om de afaceri Adrian TORMA.
În Oțelu Roșu se va cere opinia cetățenilor privind posibilii candidați: Magda LUNGU (fost viceprimar) și Adrian PĂDUREAN, iar pentru Oravița, potențialii candidați sunt: Ion GOGA și Ion MILOȘ.
Cinci posibili candidați din partea PNL sunt și la Primăria Băile Herculane, cei care intră în competiție fiind: Sebastian CORNIAN, Petrișor GOLOPENȚA, Ion MIRICĂ, Mariana MOLNAR și Gheorghe ORZA .
Karina TINCUL
Resita este in moarte clinica si are nevoie de un doctor si consider necesara o schimbare. Operatia chirurgicala poate reusi, sau nu…acest om ar putea fi omul potrivit si chirurgul potrivit pentru a efectua aceasta operatie… Ii dorim suces iar eu personal nu am fost dezamagit de el ca OM si il voi sprijini !
Ce a zis in interviu este adevarul… tineretul nu vrea sa mai munceasca iar salariile sunt la limita subzistentei si toata lumea fuge in vest pentru castiguri mai consistente…dar sa nu-i condamnam nici pe acestia ca fiecare are cheltielile lui acasa si stie cum vrea sa traiasca mai departe…
MULT SUCCES !
D-nul Marsalic este cel mai bun predecesor al lui Misu S.F. domnul doctorul este nascut la Resita sta in Resita si nu cred ca isi va face casa la TM . Doar pacienti domniei sale si cei carora le-a facut bine daca il voteaza castiga alegerile detasat. Popa Taitelu ar cadtga alegerile daca s-ar vota la PONTON pt primaria Timisoara .
Incredibi de slab, ce treaba are chirurgia(care si aia e facuta cum e facuta, ca la noi la Resita) cu abilitati de administrare, manageriere si multe altele…nu pot sa cred ca omul asta se scuza de pe acum ca nu e in stare sa faca nimic… deci pe bune…haideti sa punem cel mai bun tamplar din oras ca si primar…ca si-asa ce conteaza e meseria…