Aproximativ 100 de persoane au participat la finalul săptămânii la conferința județeană a PND Caraș-Severin, condusă de președintele filialei cărășene, Ion Amariei și de secretarul executiv al partidului, Andrei Guță. Partidul, aflat la început de grup, își propune un scor electoral de aproximativ 5% la alegerile locale din această vară.
Adunarea județeană a fost urmată de o conferință de presă în cadrul căreia au fost enunțate principiile fondatoare ale PND. Ion Amariei, care este și consiler județean, unde a ajuns de pe listele PPDD, a ținut să declare că el a avut întotdeauna buzunatele cusute și așa le va avea și pe viitor, în cazul în care va ajunge din nou în forul județean. Conform lui Amariei, Partidul Național Democrat își dorește să lanseze oameni noi în politică, oameni care să poată reprezenta cât mai bine cetățenii de rând, indiferent de etnie sau religie.
„Am vrea să fim cu adevărat un partid național, să reprezentăm voința tuturor cărășenilor, pentru realizarea unui județ mult mai bun. (…) Dacă voi intra pe poziția care o am acum, de consilier județean, aș vrea ca buzunarul meu să fie cusut. Și până la ora actuală a fost cusut și cusut vreau să rămână în continuare. Noi nu vrem să facem discriminare, nu vrem să arătăm cu degetul cine a făcut rău, pentru că electoratul din Caraș-Severin cunoaște foarte bine situația. (…) Ca președinte la nivel de Caraș-Severin, vreau să fie reprezentați oameni în structurile și în alegerile locale, oameni demni, care să îndemne cetățenii la pace, la solidaritate”, a afirmat Amariei.
La rândul său, secretarul executiv al PND, Andrei Guță, a enumerat câteva din principiile fondatoare are Partidului Național Democrat: integritatea, în politică și în funcția publică, competența și transparența.
„În județul Caraș-Severin ne dorim ca acest partid să intre în fruntea partidelor deja consacrate, cu oameni care își doresc să facă ceva pentru cetățeni și care nu vor să vină acolo și doar să câștige o funcție, un renume, poate și niște bani. Ne dorim ca în perioada imediat următoare să avem organizații valide în tot județul. În momentul acesta avem aproximativ 50 de organizații”, a mai adăugat Guță.
Partidul Național Democrat are în prezent aproximativ 700 de membri în Caraș-Severin.
Karina TINCUL



Au dato in bara cu ,,partidul televizor” si isi incearca norocul acum – poate – poate mai gasesc ceva fraieri sa-i voteze si pe ei. Ce a facut domnul consilier judetean de cat timp are mandatul? Ia sa intrebam 10 oameni pe strada daca a auzit careva de el, sa vedem ce rezultat vom avea ? Zero! N-a facut nimic si nici nu o sa faca fiindca totul se poate rezuma la ,,vorbe, vorbeee, vorbeeeee”
Daca e GUTZA la conducerea acestui partid,m-am lamurit atunci!