Plimbare extremă între turnurile din Mociur, cu Balaurul din Transilvania

Balaurul din Transilvania

Reșițenii pot asista duminică, de la ora 15.00, la o o demonstrație de slackline extreme. Sportivul extrem Flaviu Cernescu va traversa distanța dintre turnurile gemene UCMR din Mociur, pășind pe o coardă subțire, la o înălțime de aproximativ 80 de metri, între vârfurile celor două construcții. 

Ca orice poveste de succes, plimbarea la înălțime a lui Flaviu Cernescu are un scop precis. E nici mai mult nici mai puțin decât o invitație să descoperim Transilvania şi Banatul, aşa cum nu le-am mai văzut, din alt unghi, într-un viitor ducumentar turistic cu sporturi extreme regizat de Sabin Dorohoi, în care ”extremul” Flaviu Cernescu are rolul principal, se menționează într-un comunicat de presă.

Viitorul documentar va fi filmat într 10 şi 26 octombrie, iar echipa va parcurge practic întreg Banatul şi Transilvania, filmând o parte din cele mai renumite obiective turistice. Primul reper extrem al filmului a fost la Timișoara, unde Flaviu Cernescu a pășit pe o coardă în Piața Victoriei, între acoperișurile Hotelului Timișoara și Teatrului Național. Cum filmul presupune acrobaţii spectaculoase la înălţimi ameţitoare în multe locuri publice ale marilor oraşe din Transilvania şi Banat (deocamdată este perioada în care echipa solicită aprobãrile autorităţilor pentru acest demers inedit şi încă nu pot publica oficial exact toate locaţiile unde se va filma), cu siguranţã vor fi mulţi oameni curioşi să asiste la “eveniment”.

transf3

Filmul este produs de Western Transylvania Studios, cea mai tânără casă de producţie din vestul țării şi va fi regizat de Sabin Dorohoi, bănăţean la origine, realizatorul cunoscutelor videoclipuri “Happy” din Reşiţa, Caransebeş, Bocşa, Herculane şi Anina. Sabin Dorohoi este laureat al peste 35 de nominalizãri şi premii internaţionale. Din cele treisprezece  filme de scurtmetraj realizate, ultimele cinci (“Ghela”, “Visând la Galapagos”, “Clopotul”, “Fata din Transilvania” şi “Calea Dunãrii”) i-au adus cele mai multe distincţii internaţionale la festivaluri precum: Palm Springs, Reykjavic, Geneva, Chicago, TIFF, Roma, Regensburg şi Festivalul de film Est European din Hollywood.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei