Planuri pentru construirea unui nou ANL la Reșița! Se știe deja și locația!

modelmic

Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin a inițiat, cu sprijinul Primăriei Reșița și al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, o campanie de atragere și stabilizarea a medicilor tineri în municipiul reședință de județ. În acest sens, se dorește construirea la Reșița a unor locuințe ANL pentru personalul medical.

Așa cum Reșița are nevoie de specialiști, pentru a ieși din marasm și a porni pe o traiectorie de dezvoltare, e nevoie și de medici tineri, care să rămână și să profeseze aici. De aceea, în urma solicitărilor medicilor rezidenți și specialiști, Primăria Reșița va construi locuințe ANL, pe care le va încredința spre închiriere tinerilor medici care solicită acest lucru, pentru a nu mai fi obligați să plătească chirie la prețul pieței. Vestea bună e că deși locuințele de tip ANL sunt destinate tinerilor de până la 35 de ani, recent a apărut o derogare legislativă care permite medicilor tineri să beneficieze de locuință ANL chiar dacă au depășit această vârstă”, explică purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin, Daniel Botgros.

Pentru ca acest proiect să demareze este nevoie însă de cel puțin 16 solicitări din partea medicilor, pentru moment la sediul DSP fiind depuse doar 9.

În momentul în care atingem 16 solicitări, punem documentele la punct și le trimitem la Minister . Eu am deja în minte o zonă în Moroasa, după Fluturelu, este o zonă în care putem face chiar 2-3 blocuri, nu mari, cu 2-3 etaje”, a precizat și primarul Ioan Popa.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei