
Managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița, Waldemar Murgu a declarat că anul acesta vor fi făcuți pașii pentru reabilitarea secției de Anestezie și Terapie Intensivă și vor începe lucrărilor la Unitatea de Primiri Urgențe și la Staționarul 2. Lucrările se pare că vor demara în primăvară, în luna mai a acestui an.
„Primul începe Staționarul 2, în luna martie, aproximativ. E vorba de licitații, există contestații sau nu există, în acest moment licitația pentru proiectare este încheiată, s-au început deja lucrările de proiectare, urmează ca în martie să se apuce firma care va câștiga licitația, de Staționarul 2, urmând Staționarul 3 și de-abia la urmă Staționarul 1”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență din Reșița.
Lucrările la Staționarul 2 se ridică undeva la 16 milioane de lei, iar lucrările care vor aduce o nouă înfățișare Unității de Primiri Urgențe la peste 5 milioane de lei, după cum a precizat managerul unității spitalicești.
Tot în luna mai, un grup de colaboratori din străinătate, care a mai venit anul trecut cu donații pentru Spitalul Județean, va aduce 7 tiruri cu aparatură medicală din Germania.
Chiar dacă săptămâna trecută doamnele de la Clubul Lions Onix Reșița au donat la rândul lor aparatură în valoare de 14 mii de euro, secția ATI a spitalului are în continuare nevoie de echipamente medicale extrem de importante pentru realizarea actului medical.
„Am avea nevoie de aparate de ventilație mecanică. La ora actuală, avem patru aparate și avem 20 de paturi de terapie intensivă și zece paturi de terapie intensivă postoperatorie. Ideal ar fi ca la fiecare pat să avem aparat de ventilație mecanică pentru că orice pacient poate, în orice moment, să devină instabil hemodinamic și respirator și să necesite intubație și ventilație mecanică.
Prețul acestor aparate este extrem de ridicat, în jur de 28.000 – 30.000 de euro unu, iar spitalul, cu datorii și arierate și cu un buget limitat din care salariile reprezintă o pondere foarte mare, nu poate să asigure, la momentul de față, achiziția de aparatură medicală de ultimă generaţie, pentru că asta e realitatea. Noi așteptăm ajutor din alte surse: minister, Consiliu Județean, prieteni, ONG-uri”, după cum a declarat medicul Iulian Bura.
O altă problemă întâlnită în cadrul aceleiași secții este cea legată de instalațiile sanitare care sunt foarte vechi.
„Instalațiile sanitare sunt vechi și ar trebui recompartimentată întreaga secție. La ora actuală, sunt șapte paturi într-un salon. Peste tot în lume, la ATI există saloane cu un pat sau două, pentru că un bolnav care face o infecție nosocomială trebuie izolat într-un salon individual. Salon care ar trebui să aibă toaletă proprie și personal care să se ocupe doar de acel pacient” , a mai declarat medicul Iulian Bura.
Elena FRANȚ
Pesedistii cand vor fi dati afara din spital..de fapt si pnl-isti si toti cei care fac politica in spitale?
Intrebati l pe dl.Murgu cand are de gand sa dea concursul pt.postul de manager sau este mai convenabil sa mearga pe interimate…vine pe al 4 lea?????…sau poate stie raspunsul dl.Nedelcea…?