Primarul orașului Anina, Gheorghe Românu, vrea să atragă fonduri suplimentare pentru Muzeul Mineritului, proiect pentru care a obținut deja o finanțare de peste 4 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene. Muzeul, care va recrea practic o mină așa cum era ea în anii 1800, reprezintă un punct important în strategia de dezvoltare a orașului Anina, fiind un obiectiv unic în România.
Peste doi ani zile a muncit echipa de la Anina pentru a pune la punct toate detaliile și documentele cerute înainte de semnarea contractului de finanțare cu ADR Vest. Alți doi ani de birocrație și acte au trecut înainte ca lucrările de realizare a minei să poată fi scoase la licitație.
„Am primit avizul de la POR că totul este ok și putem să scoatem la licitație constructorul. Asta după 24 de luni de acte. Ce să spun, a fost o adevărată nebunie. După ce am făcut proiectul de fezabilitate, pe baza căruia am câștigat cei 4.200.000 de euro pentru Muzeul Mineritului în aer liber, a trebuit să licităm pentru proiectul tehnic. La acest proiect tehnic, bineînțeles că trebuia să participe doar firme abilitate din punct de vedere cultural, pentru că monumentele sunt monumente istorice de tip clasa A.
A fost greu pentru că pe de o parte în România nu există decât un expert în domeniul construcțiilor metalice, iar turnul puțului ce trebuie reabilitat și din punct de vedere metalic, și pe de altă parte pentru că s-a tot schimbat legislația în construcții. Practic, în mai 2017 am semnat contractul de finanțare și de abia în mai anul acesta am terminat cu partea scrisă. Ce pot să spun, un metru cub de acte”, a explicat primarul Gheorghe Românu.
Conform edilului, lucrările la Muzeul Mineritului, odată ce va fi finalizată licitația pentru găsirea unui constructor, vor dura peste un an de zile, având în vedere că trebuie reabilitate în jur de opt clădiri, precum și turnul puțului și liftul din puț. Iar planurile administrației locale pentru obiectivul prin care se dorește atragerea de turiști la Anina, nu se opresc aici.
„Am găsit un proiectant pe linie minieră care să ne prelungească liftul încă 50 de metri în subteran, cu ieșire pe strada Oltului. Nu am reușit să prind în proiectul inițial treaba asta pentru că nu am avut proprietatea celor 50 de metri, plus 100 cât este galeria de ocol de jos de la bază. Culmea că aceste lucrări miniere nu au în legislația noastră cărți funciare de proprietate. Și atunci, ca să putem deveni proprietari am inițiat o documentație vizată de INSEMEX Petroșani, acel institut care este pe securitate minieră și cu avizul lor putem să mergem mai departe la ANRM și mai apoi să putem să accesăm fonduri pentru proiect. Sumele nu sunt mari, lucrările miniere subterane de care noi vrem să ne legăm sunt lucrări stabile, betonate”, a mai explicat Gheorghe Românu.
Proiectul „Restaurarea, conservarea, reabilitarea și punerea în valoare a monumentului de clasa A Ansamblul Puțului I Anina” a fost primul proiect din Caraș-Severin care a primit finanțare pe noul Program Operațional Regional 2014-2020.
Karina TINCUL
