15 tone de plante medicinale și-a propus să culeagă anul acesta Direcția Silvică din Caraș-Severin. Conform directorului instituției, Ștefan Stănescu, este vorba de floare de tei, sunătoare, păducel, cozi de cireșe, măceșe, toate fiind foarte căutate de piață.
În ultima perioadă tot mai multe firme specializate au apărut pe piață, în consecință și prețul de cumpărare a acestor plante este din ce în ce mai bun, a subliniat Ștefan Stănescu.
Spre deosebire de plantele medicinale, ciupercile nu au mare căutare. Direcția Silvică a județului nu a realizat anul acesta nici o licitație de concesionare a terenurilor pentru culegerea ciupercilor. Această lipsă de interes se explică pe de o parte prin faptul că în județul Caraș-Severin nu există o tradiție a culesului ciupercilor, explică Ștefan Stănescu, și pe de altă parte prin faptul că această concesionare este până la urmă o loterie (un agent economic se poate trezi că a dat banii degeaba dacă pe terenul concesionat de el nu sunt ciuperci). Anul trecut au fost realizate două licitații pentru concesionarea culesului ciupercilor la care nu s-a prezent însă nimeni.
În ceea ce privește afinele, Direcția Silvică din Caraș-Severin are pentru anul acesta un plan de recoltare de aproape 20 de tone. Afinele sunt culese în special în zona Mehadia – Heculane – Teregova.
Karina TINCUL
