ISU a activat planul roșu de urgență în această dimineață după ce două mașini s-au izbit violent în dreptul localității Buchin. Șase victime au fost scoase cu greu după ce o mașină s-a răsturnat. La doar 16 minute după, pe 112 se anunța un alt impact violent cu patru victime între Mehadia și Plugova.
Echipajele de salvare au fost în alertă în această dimineață după ce în jurul orei 9:31, pe E70, în dreptul localităţii Buchin a avut loc un accident rutier între două autoturisme. Din primele date se pare că cele două mașini se deplasau în același sens, dar unul dintre șoferi nu s-a asigurat în momentul unui viraj la stânga, acroșând celalată mașină care îl depășea.
Impactul a fost extrem de puternic, iar una dintre mașini s-a dat peste cap de câteva ori, oprindu-se pe marginea carosabilului. Patru victime, aflate în stare gravă, au fost transportate de urgență la Caransebeș. Alți doi pasageri au scăpat cu răni ușoare și au refuzat internarea, informează ISU Semenic.
„În urma apelului la 112, care semnala că în accident au fost implicate 6 victime, la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost activat Planul Roşu. La locul evenimentului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin a trimis, de urgenţă, o ambulanţă SMURD, o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare cu modul de dezastre de la Detaşamentul de Pompieri Caransebeş, precum şi autospeciala de transport personal şi victime multiple. Patru persoane au fost preluate de către ambulanţe şi duse la Spitalul din Caransebeş, iar celelalte două au refuzat internarea”.
La doar 16 minute după primul impact, pe linia de urgență 112 se anunța un alt accident pe porțiunea de E70 dintre Mehadia și Plugova. Patru persoane au fost rănite, una dintre ele având nevoie de echipajul de descarcerare pentru a fi scoasă din mașină.
„La aproximativ 16 minute de la primul accident, în jurul orei 9.47, s-a primit un alt apel pe 112 cu privire la un accident între două autoturisme pe DN 6, între Mehadia și Plugova. În urma impactului, au fost rănite 4 persoane, una din acestea fiind şi încarcerată. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Caransebeş, o ambulanță SMURD de la Orșova, o autospecială de lucru cu apă şi spumă de la Băile Herculane și două ambulanţe de la Serviciul de la Ambulanță Județean. Două victime au fost transportate la Spitalul Caransebeş şi două la Spitalul din Drobeta Turnu Severin”, informează reprezentanții ISU Semenic.
Alexandra JURCA

Merg ca dementii…Se grabesc,se grabesc si cand dau de dracu,li se termina-BRUSC-graba!La unii-DEFINITIV!Lume nebuna!