O seamă de cetățeni din arealul pitoresc al Văii Almăjului, zona Prigor-Putna, se declară îngrijorați de modul în care se realizează exploatarea de piatră și de masă lemnoasă din această parte mirifică a Banatului de Munte.
Mai exact, sursele noastre vorbesc despre administratorul societății GM Niris, Grigore Petruți, cel care, fără a deține autorizație, exploatează piatră dintr-o zonă aflată în domeniul public, în imediata apropiere a drumului ce leagă comuna Prigor de satul aparținător Putna, lângă cursul râului cu același nume. Pe lângă faptul că primarul Antonică Moț ar trece cu vederea actul samavolnic al lui „Gore“ – așa cum este cunoscut în zonă patronul Grigore Petruți, în cârdășie ar fi și reprezentanții Direcției Silvice, în speță șeful Ocolului Silvic Nera – Prilipeț, inginerul Marcel Andronache.
Acesta nu ar fi sancționat, deși ar fi avut nenumărate ocazii, ca de altfel și competență în domeniu, tăierile de arbori făcute de angajații lui Petruți în perimetrul amintit, multe dintre ele tăieri necesare pentru a-și face cărare spre râvnita piatră de Putna. De altfel, Petruți se mândrește în cercurile de cunoscuți cu influențele determinante pe care le-ar avea la nivelul Direcției Silvice dar și în alte sfere înalte, despre personaje care conduc instituții sau cu ptere decizională care nu s-ar abate vreodată în zonă să-l deranjeze. Cert este că, așa cum o prezintă imaginile surprinse pe domeniul public, pe drumul Prigor – Putna tronează nestingherit un concasor, care extrage și prelucrează piatra iar din acest loc (foto) sunt încărcate camioanele care iau drumul comerțului. Conform altor informații primite, se pare că mare parte din piatra obținută în urma concasării este ulterior vândută chiar Direcției Silvice, de aici și liniștea suspectă a operațiunilor derulate de firma GM Niris.
Așadar, așa cum ar fi normal și spre binele și dezvoltarea unei comune, nu putem vorbi de o redevență plătită Unității Adminsitrativ Teritoriale Prigor pentru exploatare, de o autorizație de lucrări absolut necesară în industria extractivă și de prelucrare , dar nici de controale temeinice care să certifice legalitatea acestor lucrări. Iar cetățenii continuă să fie revoltați pe situația creată între localitățile Prigor și Putna. Să mai spunem că arborii tăiați și ulterior folosiți în scopuri numai de respectivul administrator știute, sunt legați și trași prin râul Putna, tulburând astfel cursul acestei ape curgătoare, Apele Române având un cuvânt de spus și în acest sens.
Ceea ce se întâmplă la Prigor, pe cursul râului Putna, unde se pare că lucrurile au scăpat de sub control, are o strânsă legătură cu nepăsarea unui ales al comunității, care știe ce se întâmplă dar se preface că este în necunoștință de cauză, despre care putem considera, conform fișei postului domniei sale, că nu a fost ales în funcția de primar pentru a închide ochii în astfel de situații. Până una alta, organele abilitate, precum Garda Forestieră, Comisariatul Gărzii de Mediu, Agenția de Protecție a Mediului, Apele Române și mai ales Primăria Prigor, ce mai afectată de pe urma situației create în propriul areal deținut, ar trebui să intre pe făgaș și să verifice modul în care se exploatează piatră și material lemnos din zona amintită, în ce bază se execută tăierile arborilor și transportul de piatră și lemn de către reprezentanții societății GM Niris. Desigur nu pot să nu mă întreb unde sunt ONG-urile în speța de la Prigor-Putna, cele mai vocale apărătoare ale mediului înconjurător, au amuțit și ele?
La Prigor e liniștea dinaintea furtunii…
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157665635675899″]
Sergiu TABAN
A primit ceva mărunt(bacșiș) în buzunar, acest individ de Primar din Prigor așa merge pe la noi în județ, nimic deosebit, un Hoț PSDist !!! Plin județul cu acești Hoții de Primari..
Este o stire total nefondata,iar pentru a se dovedi faptul ca este doar o vadita intentie de defaimare,exista dovezi clare.Ceea ce s-a scris in acest articol nu este verificat,sunt documente care arata faptul ca aceste acuzatii sunt ireale si pur rautacioase.Un jurnalist care isi respecta meseria si vrea sa dea dovada de profesionalism,verifica daca informatia primita este adevarata si apoi o publica. In ceea ce priveste corectitudinea acestui primar,daca ar exista mai multi cu o asemenea corectitudine,cu siguranta treburile in tara ar merge mult mai bine.Si,domnule Popescu,tin sa va precizez ca primarul nu apartine partidului PSD si nici unui alt partid aflat la guvernare. Ar fi bine ca alta data sa vorbiti in cunostinta de cauza!
pupaturi in fund… oare cat ati primit sa scrieti acest comentariu… stiti oare ca documentele in romania de cele mai multe ori in astfel de cazuri sunt facute pentru a tine partea cuiva si niciodata nu reflecta realitatea din teren
Acest domn” Marius” îi pus să latre(cățel al Mafioților) s-au aparține de trupa acea de Mafioți în frunte cu acest Primar (Democrat Mafiot) de Prigor …. Toată”Gașca”ar trebui pusă la Zid, și la fiecare câte un glonț între Ochii!!!