Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a făcut publică situaţia şomerilor, dar şi a celor care au reuşit să-şi găsească un loc de muncă în primele trei luni ale anului.
Situaţia şomajului la nivelul judeţului Caraş-Severin a înregistrat o curbă descendentă în primul trimestru din 2014. În evidenţele AJOFM figurau la finele lunii martie un număr de 6.378 şomeri, rata şomajului pe judeţ fiind de 5,24 la sută, sub media naţională, care ajunge la 5,56 la sută.
Până la jumătatea lunii aprilie au fost identificate în judeţ aproape 2000 de locuri de muncă, majoritatea în mediul privat şi adresate persoanelor cu studii primare. Dintre acestea, au fost ocupate 88,80 la sută, mai exact, 1682 de cărăşeni au reuşit să intre în câmpul muncii.
Tinerii, segment vulnerabil pe piaţa muncii
Lipsa de experienţă, dezorientarea şi scepticismul angajatorilor fac din găsirea unui job o misiune aproape imposibilă pentru cei proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolii. Acţiunile întreprinse de AJOFM Caraş-Severin pentru integrarea şomerilor pe piaţa muncii au vizat în special această categorie de vârstă. „Scopul nostru este să ne asigurăm că tinerii primesc oferte de obţinere a unui loc de muncă, de continuare a educaţiei sau de formare în termen de patru luni de la intrarea în şomaj”, a declarat Caius Isac, director exectiv AJOFM.
În acest sens, au fost derulate o serie de acţiuni în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, pentru angajarea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani care, indiferent de nivelul de pregătire, nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează nici un program educaţional, fiind supuşi astfel riscului de excludere socială. „Măsurile pe care le implementăm pun accentul pe mediere, informare, consiliere profesională. Am organizat acţiuni în care îi învăţăm pe tineri lucruri de bază, cum să-şi facă un CV, cum să se prezinte la un interviu de angajare, dar şi diverse cursuri de formare”, a mai spus Caius Isac.
Diana Radu
