Peste 600 de șoferi, amendați în Caraș-Severin în cadrul unei acțiuni derulate la nivel european!

modelmic

Peste 600 de conducători auto au fost sancționați de polițiștii rutieri din Caraș-Severin pe parcursul unei singure săptămâni, în cadrul unei campanii derulate la nivel european, prin care se dorește combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive şi asigurarea respectării limitelor de viteză maximă, legal admise. 

Acțiunea, derulată sub numele de „SPEED” a avut loc în perioada 17 – 23.04.2017, se înscrie în calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (T.I.S.P.O.L.) pentru anul 2017 şi s-a desfăşurat simultan pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.

În timpul acțiunii, în județul Caraș-Severin au fost utilizate trei autospeciale radar neinscripționate și patru inscripționate, polițiștii aplicând 614 sancţiuni contravenţionale.

Dintre acestea un număr de 402 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză și 206 pentru alte abateri. 229 sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale între 10 – 20 km/h, 116 sancțiuni pentru depășirea cu 21 – 30 km/h, 46 sancțiuni pentru depășirea cu 31 – 40 km/h, 10 sancțiuni pentru depășirea cu 41 – 50 km/h, 1 sancțiune pentru depășirea cu peste 50 km/h”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 32 permise de conducere, pentru consum de alcool, viteză și alte abateri și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. GGii

    Am inteles ca l-au amendat si pe ala care isi tot lasa la vanzare masinile pe A.I. Cuza obstructionand trecerea de pietoni de la intersectia cu Nicolae Titulescu.
    E un logan de vanzare acolo de cateva luni.
    Este o gluma. :)
    Oare Politia nu reuseste sa-l gaseasca? Are numarul afisat in parbriz.
    E greu?
    Sau sunt alte interese?
    A ajuns Resita piata de masini (rable)?

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei