Peste 4,5 milioane de lei pentru spitalul din Oravița, printr-un proiect european

11

Spitalul Orășenesc din Oravița va beneficia de o finanțare europeană, prin programul POIM, de peste 4,6 milioane de lei, adică aproape un milion de euro, pentru consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare.

Edilul orașului Oravița Dumitru Ursu a declarat pentru Reper 24: „La această oră spitalul nostru nu are capacitatea și echipamentul ATI necesar pentru a trata cazurile grave în ceea ce privește terapia intensivă. Atunci când apar astfel de situații, ele sunt direcționate către spitalul din Reșița. Aparatura și dotările secției de Terapie Intensivă sunt învechite și depășite și nu îndeplinesc prevederile legale privind dotarea unei secții ATI“.

12

 

„În prezent unitatea sanitară din Oravița dispune pe secția de Terapie Intensivă doar de 5 paturi, iar prin acest proiect cu finanțare europeană dorim să modernizăm întregul echipament și să asigurăm pe de o parte un serviciu mai bun, calitativ superior pacienților, dar în același timp să scădem riscul de îmbolnăvire a personalului sanitar care deservește această secție și nu numai“ – a mai precizat primarul orașului Oravița, Dumitru Ursu.

13

 

Prin acest proiect se propune dotarea spitalului cu mai multe echipamente medicale și de protecție, între care: un aparat de radiologie mobilă, 3 ecografe, injectomate, ventilatoare portabile, laringoscop, mai multă aparatură pentru laboratorul de analize, precum și echipamente de protecție precum: combinezoane, măști, botoși, măști de oxigen pentru adulți și copii, dezinfectanți, halate chirurgicale.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei