
La peste 390 de milioane de euro se ridică investițiile prezente și viitoare în sistemul de apă și canalizare din județul Caraș-Severin. Cifra exactă prezentată astăzi de președintele Consiliului Județean, Sorin Frunzăverde, în cadrul unei conferințe de presă este de 390.531.751,16 euro.
Peste 83 de milioane 800 de mii de euro au fost deja investiți prin programul ISPA, program finalizat și care s-a derulat în cele 8 orașe ale județului.
În prezent este în derulare tot în cele 8 orașe Programul Operațional Sectorial Mediu nr 1, în valoare de peste 133 de milioane de 900 de mii de euro și care presupune reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare, reabilitarea unor stații de epurare și uzine de apă, a precizat Sorin Frunzăverde.
De menționat că acest proiect, care are ca termen de finalizare anul 2015, a dus la crearea a 1.500 de locuri de muncă în Caraș-Severin, la program lucrându-se cu peste 30 de firme, de asemenea din județ.
Pe lângă cele peste 217 milioane 700 de mii de euro, fonduri ISPA și POS Mediu derulate sau în derulare, Consiliul Județean a mai obținut o a treia finanțarea pentru infrastructura de apă și canalizare în Caraș-Severin. ”Pe baza documentației pe care am depus-o la Ministerul Mediului, am câștigat peste 172 de milioane 700 de mii de euro, pe programul Operațional Sectorial de Mediu nr. 2. Asistența tehnică se va scoate la licitație zilele viitoare, programul este câștigat la mediu deja. De data aceasta ne adresăm și mediului rural, fiind vizate: Anina, Băile Herculane, Bocșa, Caransebeș, Moldova Nouă, Oravița, Oțelu Roșu, Reșița, Teregova, Topleț, Mehadia, Berzovia, Băuțar, Grădinari, Ticvani, Greoni, Cârnecea, Secășeni”, a precizat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Programul va începe probabil anul viitor, iar termenul de finalizare este anul 2020.
Principalul beneficiar al acestui al treilea program de mediu ce vizează modernizarea sistemului de apă și canalizare în județ, este municipiul Reșița, căruia îi vor reveni peste 42 de milioane de euro. ”Asemenea lucrări nu puteau fi făcute din buget propriu, nici măcar guvernamental”, a mai atras atenția Frunzăverde.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a mai precizat că se studiază posibilitatea ca în 2015 sau 2016, în funcție de derulările europene și naționale, aceste lucrări să fie extinse și la alte comune din Caraș-Severin, conform unui masterplan în care se arată că 35 de comune din județ sunt eligibile pentru astfel de investiții.
Karina TINCUL
Pupincureala multa!