Consilierii județeni cărășeni s-au reunit săptămâna aceasta în ședință extraordinară, cea de-a doua din luna august. Cu un singur punct pe ordinea de zi, aprobat în unanimitate, ședința s-a încheiat rapid și fără probleme. Întâlnirea a fost convocată de președintele Silviu Hurduzeu cu un singur scop: aprobarea componenței Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din Caraș-Severin.
Conform lui Hurduzeu proiectul de hotărâre nu mai putea fi amânat, având în vedere numărul mare de dosare aflate în lucru în cadrul acestei Comisii:
„Pentru a aproba acest proiect de hotărâre era nevoie de un aviz consultativ de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, aviz care a fost emis în data de 23 august. Ne-a parvenit în data de 25 august și ca urmare, conform prevederilor legale, am convocat o ședință extraordinară a Consiliului Județean Caraș-Severin. De ce a fost nevoie de această procedură de urgență? Știți foarte bine că la nivelul acestei comisii sunt foarte multe dosare de analizat și așa a trecut deja o lună de zile. Cu cât întârziam mai mult cu atât puteau apărea disfuncționalități și sincope la nivelul acestei comisii în analizarea dosarelor de la cei care aveau nevoie de avize din partea acestei comisii.
În ceea ce privește vechea Comisie, unii și-au dat demisia, alții știți foarte bine că au avut probleme, drept urmare a fost nevoie de o altă componență nominală”.
Cinci persoane au fost propuse pentru a face parte din această comisie, toate cinci privind avizul consilierilor județeni. Astfel, noua Comisie de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din Caraș-Severin este formată din: Virgil Robciuc (medic, specialitatea medicină generală), Mircea-Dorel Borcău (medic, desemnat de Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin), Mariana-Lidia Panca (desemnată de Fundația Humanitas Pro Deo), Andrada Stanciu (psiholog) și Oana-Georgiana Pecherle (asistent social, angajat al Consiliului Județean Caraș-Severin). Funcția de președinte va fi îndeplinită de doctorul Virgil Robciuc.
Karina TINCUL
