Faptul că liberalii nu-și găsesc liderul providențial să-i scoată din penibila conjunctură în care au intrat de prin 2008 încoace nu mai e un secret pentru nimeni. Nici măcar pentru adevărații liberali. Liberalii pursânge au dispărut cu nonșalanță din spațiul politic, mulți dintre ei aderând la politica conjuncturală, iar restul renunțând practic la a mai face politică. De unde li se trage liberalilor? Păi, haideți să facem o mică retrospectivă a ultimilor 10 ani. De prin 2007, când liberalii conduși de Tăriceanu au decis să-i scoată de la guvernare pe democrații încă socialiști ai lui Băsescu, PNL-ul a tot avut alianțe nepotrivite cu PSD-ul. Dacă pentru susținerea guvernului Tăriceanu PSD-ul și-a luat tainul în toamna alegerilor parlamentare din 2008, fostul președinte al PNL alocând fonduri consistente (și) primăriilor conduse de social-democrați, peneliștii au obținut un scor sub 20 la sută, rămânând astfel de căruța guvernării. Și cu acești bani, cu siguranță, PSD-ul a ajuns alături de Traian Băsescu la guvernare. Ce-i drept, până în toamna anului următor, pentru că aveau loc alegeri prezidențiale și PSD-ul nu putea să-și permită să nu aibă un candidat. Și l-au avut. Chiar a fost și președintele României pentru o seară. Da, ați ghicit, este vorba de (prostănacul) Geoană. Și bănuiesc că ați ghicit și de către cine au fost susținuți. Tot de liberali. De data aceasta de liberalii lui Antonescu.
Prin 2012, forțați de protestele din stradă, de situația grea a României, pe fondul crizei prin care trecuse tot mapamondul, democrat liberalii lui Băsescu ies de la guvernare în urma unei moțiuni de cenzură. Guvernul este preluat de cea mai tare și consistentă alianță de după revoluție: Uniunea Social Liberală. Liberalii, conduși la acea vreme de Antonescu și Crin, au pus-o de o alianță cu același PSD. Conform protocolului, PNL-ul urma să aibă candidat la Cotroceni, iar social democrații lui Ponta, un loc călduț în capul mesei de la Palatul Victoria. Liberalii de atunci și-au însușit repede „metehnele” pesediste și au participat cu trup și suflet la referendumul de demitere al lui Traian Băsescu din funcția de președinte de la sfârșitul lunii iulie din 2012. Despre metehne s-a pronunțat definitiv chiar instanța în cazul lui Dragnea.
La alegerile parlamentare din 2013 USL-ul a spulberat orice predicție în materie de sondaje și a câștigat en fanfare lupta pentru Parlamentul României și, implicit, pentru formarea noului Guvern. Sloganul „Dreptate până la capăt” a făcut furori în rândul votanților proveniți din beneficiarii ajutorului social. Se anunțau atunci schimbări majore de paradigmă în evoluția statului român. Declarativ, pentru că, în fapt, nu s-a întâmplat mare lucru. Liberalii au simțit din nou sentimentul ursului păcălit de vulpe, pentru că, la începutul anului electoral 2014, atotputernicul USL s-a destrămat. Și, PNL-ul, ca de obicei, în contrast cu experiența anterioară, a trebuit să o ia de la capăt.
Rămași fără imn și Cioloș, PeNibiLiștii încă își caută liderul providențial
Rămas fără nominalizare și implicit fără coadă, ursul a considerat de cuviință să facă o nouă alianță. Din PNL-ul de odinioară urma să rămână doar numele, imnul și mare parte din resursa umană fiind importate de la fostul PDL. Se pare că această uniune consensuală să le fi purtat noroc liberalilor. Candidatul lor la Palatul Cotroceni, premierul de la Grivco, Klaus Iohannis, printr-un concurs de împrejurări, a ajuns președintele României.
Ales președinte pe un val impresionant de emoție, fostul liberal Iohannis a reușit în mai puțin de doi ani să aducă din nou PSD-ul la guvernare. Dincolo de deciziile la nivel de Președinție inexplicabile, cum ar fi numirea unui guvern tehnocrat, Iohannis a impus la conducerea liberalilor o persoană fără un gram de carismă. Pe fondul lipsei carismei și cu un management politic desprins din filmele de comedie cu un final nefericit, Dragnea și cu Ponta nu numai că le-au furat liberalilor sandvișul și le-au copiat temele, dar le-au administrat și o bătăiță cruntă la alegerile parlamentare din 2016.
Chiar și așa, după nenumăratele greșeli de strategie, PNL-ul se pare că nu a învățat nimic din toate aceste insuccese. Cel mai probabil, refuzat de Cioloș, Iohannis ține morțiș să aibă un apropiat la conducerea centrală a partidului. Și cine se putea afla în grațiile președintelui dacă nu o persoană lipsită de carismă, fără discurs politic și pregătită să fure sandvișul politic numit guvernare PSD-ului. Această persoană nu este nimeni alta decât Cristian Bușoi, fosta propunere de candidat pentru Primăria Capitalei.
Acest semnal a fost confirmat și de Organizația Județeană Caraș-Severin a Partidului Național Liberal, care, în ședința de Birou Politic Județean din această săptămână, a luat decizia cu 24 de voturi pentru, 1 împotrivă și o abținere pentru susținerea europarlamentarului Bușoi la funcția de președinte al celui mai vechi partid parlamentar de pe scena politică românească. În detrimentul contracandidatului său Ludovic Orban, care, în urmă cu aproximativ o lună, a venit la Reșița și de mână cu liberali de seamă ai județului a făcut un tur de forță prin județ. Nici Orban nu o fi un lider super carismatic, dar în comparație cu Bușoi, nu există termen de comparație. De ce nu Orban? Cred că Orban este exponentul spiritului liberal de până prin 2008, când liberalismul era o trăire, o stare. Pe vremea când a fi liberal era o mândrie și, totodată, principiile liberale erau stigmate. Știm foarte bine cum s-au inoculat în mentalul colectiv „descinderile” minerilor de la începuturile lui 90 și cum erau percepuți liberalii până prin 2004: de la traficanți de droguri, falsificatori de bani, vânzători de țară etc. Revenind la acea stare de fapt a sentimentului de a fi liberal, ea fiind caracterizată printr-un devotament necondiționat vis-a-vis de principiile liberale de dinaintea perioadei comuniste, putem spune că astfel de candidat nu are cum să fie în grațiile mai marilor zilei dintr-un simplu motiv. PNL-ul nu vrea să fie altfel. PNL-ul nu vrea să se desprindă din cotidianul politic actual. Adică, vă imaginați că un liberal actual ar face partizanat și muncă de partid fără ca, la finalul zilei, în caz de victorie, să nu aibă un loc călduț? Vă imaginați ca un liberal actual să lupte pentru principiile liberale, chiar dacă acestea i-ar aduce deservicii personale, mai ales financiare? Vă imaginați ca un lider liberal actual să promoveze pe criterii de performanță persoane din interiorul grupului? Vă imaginați vreun liberal cu sânge în instalație să acceadă la vreo funcție de conducere? Nici gând! Liberalismul de astăzi nu este altceva decât un cumul de deprinderi a unor comportamente „împrumutate” din experiențele anterioare ale relațiilor politice nepotrivite. Iar dacă astăzi discutăm cu atâta ardoare despre grațierea corupților, modificarea codurilor penale, atentat la statul de drept etc., vina principală revinde PNL-ului, pentru că n-a fost capabil în toți acești ani să se identifice cu starea de a fi liberal ante-comunistă. Iar cu Bușoi veți merge tot înainte, dragi camarazi penibiliști.
John GAVRILESCU
Bine John ! Ai uitat să precizezi un singur lucru, și-anume că, penibiliștii de azi se identifică cu bișnițari, golanii și traficanții, de ieri. Adicătelea, lumea interlopă a ajuns să conducă penibilismul românesc. Mișto politica penibilistă și deșănțată.
Pana la urma culeg ce au semănat. Poate e timpul ca partidele tradiționale sa dispară dacă nu se adaptează timpului