Pe primarii cărășeni nu-i sperie situațiile de urgență! ISU Semenic amână cursurile de instruire pe care edilii par să nu dea doi bani!

modelmic

Ca în fiecare an, printre activităţile pe care Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Semenic le programează se numără şi cursul de iniţiere al primarilor de comune, în domeniul situaţiilor de urgenţă. Cu toate că vara și-a intrat în drepturi cu furtuni violente, experiența inundațiilor de anul trecut nu pare să-i sperie pe foarte mulți dintre edilii cărășeni.

Și asta pentru că inițiativa ISU s-a lovit de o liptă totală de seriozitate din partea primarilor, care au preferat să lipsească de la deschiderea cursului de instruire pentru situațiile de urgență, programat pentru această săptămână, lucru care a dus la anularea evenimentului.

În anii trecuţi, cursul, cu durata de cinci zile lucrătoare, s-a desfăşurat la Centrul Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă Craiova.

Începând cu anul acesta, primarii ar fi parcurs acest modul de formare iniţială chiar la ei „acasă”, fiind programate trei serii prima, în perioada 15-19.06 la Reşiţa, a doua în perioada 24-28.08 la Caransebeş, iar a treia în perioada 16-20.11 la Oraviţa.

Pe lângă temele prelucrate de către Inspectoratul pentru de Urgenţă „SEMENIC” al Judeţului Caraş-Severin, au fost pregătite și materiale de interes din partea altor instituţii cu atribuţii în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă: Poliţia, Jandarmii, Garda de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Agenţia de Protecţia Mediului, Direcţia de Sănătate Publică şi Crucea Roşie.

Obiectivele cursului sunt formarea competenţelor de bază specifice gestionării situaţiilor de urgenţă şi formarea aptitudinilor cu aplicabilitate în practică: planificare, coordonare, comunicare, evaluare, proceduri de operare şi măsuri de protecţie la nivelul localităţii.

Chiar dacă județul este expus la situații de urgență neprevăzute, primarii nu par impresionați. ISU Semenic a amânat astfel evenimentul și speră ca la următoarea dată când va fi programată sesiunea de pregătire, interesul să fie mai mare

„Întrucât la deschiderea cursului programat pentru această săptămână s-a constatat o prezenţă redusă (sub 15%), se amână această sesiune de pregătire pentru o perioadă care va fi stabilită ulterior”, explică reprezentanții ISU Semenic.

 

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei