Municipiul Reșița este de astăzi în sărbătoare. Timp de patru zile reșițenii se pot bucura de zilele orașului și de ruga bănățeană, manifestări la care sunt așteptați zeci de mii de participanți. Punctul de atracție îl constituie concertul pe care îl va susține duminică seara cunoscuta Lepa Brena.
Acesta a rămas în memoria bănățenilor în urma spectacolului pe care l-a susținut în anul 1984 la Timișoara, pe actualul stadion Dan Păltinișanu, în fața unui public de peste 65.000 spectatori. Artista și-a programat revenirea în Banat în anul 2012, dar concetul programat la Timișoara, tot pe stadionul Dan Păltinişanu a fost amânat de mai multe ori, iar într-un final a fost anulat.
Primăria Reșița se așteaptă la un public numeros la concetul de duminică seara. Să nu uităm că anul trecut aproximativ 60.000 de persoane s-au înghesuit să o vadă pe Dragana Mirkovic.
Zilele Reșiței se vor desfășura la fel ca anul trecut în zona Renk, autoritățile închizând circulația în zonă încă de miercuri după-amiază pentru amenajarea scenei și a diferitelor standurilor.
Întreaga manifestare debutează în această după-amiază, când de la ora 17,30 este programată o paradă portului popular, urmată de cuvântul de deschidere al primarului Mihai Stepanescu. Seara este rezervată muzicii populare, printre artiștii care vor putea fi admirați numărându-se Carmen Popovici Dumbravă, Dumitru Stoicănescu și Liliana Laichici.
Sâmbătă se vor prezenta în fața publicului talente locale cum ar fi trupele Panoramic și Sonar sau Cristi IAKAB & The Road Band, seară încheindu-se cu concertele susținute de Carmen Trandafir și de Andra. Iar duminică, înainte de spectacolul Lepei Brena, programat de la ora 21:10, vor evolua pe scena de la Renk diferite ansambluri folclorice.
În sfârșit luni, la Câlnic, va avea loc Ruga Bănățeană, la care vor participa: Camelia Bojin Ceocu, Anca Panţâru, Camelia Miuţescu, Loredana Demian, orchestra codusă de Mihai Ceocu, Andreea Voica şi orchestra condusă de Deian Galetin.
evenimentul organizat cu ocazia praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, patronii spirituali ai oraşului, va mai cuprinde concursuri de șah, premierea asociaţiilor de proprietari, premiera celor mai buni sportivi ai judeţului Caraş – Severin, precum și a studenţilor şi elevilor din municipiul Reşiţa cu rezultate deosebite la învăţătură.
Karina TINCUL
