Încercările de a frauda la Bacalaureat s-au dovedit perdante pentru patru candidaţi din Caraş-Severin care au încercat să trişeze utilizând telefoanele mobile. Ei au fost eliminaţi astăzi din examen.
Au fost patru cazuri înregistrate la proba scrisă la limba şi literatura română: două tentativăe de fraudă şi două fraude în toată regula. Elevii au fost depistaţi cu telefoane mobile în sălile de examen, două fiind prevăzute cu echipamente de comunicare cu exteriorul de tipul Handsfree, am aflat de la vicepreședintele comisiei județene de bacalaureat, prof. Ion Chiosa.
Este vorba despre câte un elev de la Colegiul Național Mircea Eliade Reșița, Colegiul Tehnic Reșița (unitatea arondată la centrul de examen Colegiul Economic Reșița), Liceul Tehnologic Clisura Dunării Moldova Nouă și Liceul Teoretic Eftimie Murgu Bozovici. Potrivit regulamentului, candidații care au fost eliminați de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Aceștia vor relua integral examenul de bacalaureat, cel mai devreme în a treia sesiune după cea în timpul căreia au fost eliminati.
La proba de astăzi, în centrele de examen din Caraş-Severin s-au prezentat 2040 de elevi din cei 2303 înscrişi, diferenţa absentând din diverse motive.
Mâine are loc proba scrisă la Limba și literaturamaternă, pentru care s-au înscris 39 de candidați: 11 la croată și 28 la germană, în 2 centre de examen : Liceul Teoretic Diaconovici Tietz Reșita şi Liceul Teoretic Traian Doda Caransebeș.
Inspectoratul Scolar Judetean Caras-Severin reaminteşte că este interzis candidaţilor să pătrundă în sală cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Asistenţii vor verifica respectarea acestei prevederi înainte de aducerea subiectelor în săli. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de către preşedintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, şi, după caz, la sancţionarea asistenţilor.
Rezultatele înainte de contestaţii vor fi afişate luni, 7 iulie. În perioada 8-10 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 11 iulie vor fi aflate rezultatele finale ale Bacalaureatului, sesiunea iunie-iulie 2014.
Laura PIPERIU
