Pastila lui Nica – Revelația Mintoasei

Revelația Mintoasei

Motto: „Părul lung consumă materia cenușie“ – Sorin George Vidoe – Serpentinele umorului

Mintoasa s-a născut șefă. Din fragedă pruncie a crezut cu tărie că i se potrivesc numai scaunele înalte. Scaune cu spătar solid, de preferință din stejar. Mintoasa a știut să schimbe destinele bărbaților, nu puțini, bărbați care au căzut pradă nuriilor ei. Dar Mintoasa a știut întotdeauna ce vrea de la viață și ce așteptări trebuie să aibă! Clar, o trăsătură ca asta nu se câștigă în timp, cu asta te naști!….

Am urmărit atent evoluția ascendentă a Mintoasei, pe toate treptele, când mică șefă, când femeie fatală, când intelectuala rasată, iar în toate aceste faze, Coana a știut să își controleze acțiunile, de cele mai multe ori premeditate cu sânge rece, a știut să își controleze gesturile și să își canalizeze afecțiunea numai spre bărbați cu vână, cu funcții și cu posibilități financiare nelimitate. Indiferent că activează în politică, în administrația locală, indiferent că e președintă de Asociație de locatari, mediatoare sau avocat, polițist sau jurnalist, Mintoasa trebuie să fie în prim plan! Ea nu concepe o formă de împotrivire, îi displac părerile contrare și, ce e foarte important, nu suportă din partea semenilor o analiză a faptelor ei, întrucât trăiește cu certitudinea că ea, Mintoasa, nu a făcut niciodată decât lucruri bune. Și atunci când în viața Mintoasei apare un Gică Contra, aceasta are brusc o revelație și realizează că nu respiră singură în societate, că mai exista și păreri, altele decât ale sale.

Dar fiind perseverentă crezului ei, Mintoasa trece la atac pe toate fronturile, vizibile și invizibile, calcă pe cadavre pentru a face să dispară potențialul rival! Iar asta îi reușește de foarte multe ori, dar nu întotdeauna. Mulți mă întreabă cine e Mintoasa? Da, chiar, cine e Mintoasa? Păi ea poate fi oricine, poate avea mai multe nume, fețe, personalități. Un singur lucru îi lipsește Mintoasei: caracterul! Iar cu așa ceva nu te naști!

Da, dar cine e totuși, Mintoasa? Nu pot să vă dau un nume, sunt prea multe Mintoase și aș putea avea repercusiuni dacă dau vreun nume, eu știu, mă poate călca vreo mașină la colțul blocului, îmi cade vreo cărămidă în cap sau, Doamne-ferește, pune Mintoasa niste haidamaci cu cefe groase să mă aducă pe calea cea dreaptă! Păcat că nu mă poate da în judecată Mintoasa, ar face ea și așa ceva, numai că nu are suport legal, nu că ar conta asta pentru ea, dar, în revelația avută, constată cu stupoare că mai există în lume și judecători cu coloană vertebrală! Dar așa e soarta asta, uneori nu e chiar cum vrei și îți închipui tu !

Atenție, articolul prezent este un pamflet, orice asemănare cu Mintoasa este pur întâmplatoare!

Adi NICA

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei