Pastila lui Nica. „Dom’ primar, rupe-le șuba!“

modelmic

„Democrația este un leu devorat de păduchi“ – Georges Clemenceau

Desigur că binefacerile democrației sunt multe și nu ar ajunge o pagină de editorial, iar românașul, evident, se bucură de aceste binefaceri. De câțiva ani încoace, așa cum era și firesc și în județul nostru au apărut asistații social. Unii dintre ei merită într-adevăr aceste ajutoare sociale, dat fiind condițiile precare de trai, familiile numeroase, lipsa unui loc de muncă etc.

Dar, fraților, de ceva timp încoace calitatea de asistat social a devenit aproape o meserie! Asistatul social clasic, musai nu lucrează, se vaită ca nu are unde munci, dar de cele mai multe ori îl găsești, pe Calea Caransebeșului de exemplu, la celebrele bodegi, savurându-și tot așa de celebra săniuță, vodca aia căreia îi spune adio mama, costă puțin, iar efectul e ăla de spirt … Am un amic care deține o brutărie. Amicul ăsta al meu mi-a povestit ca odata i-au trebuit trei flacai sa descarce un TIR de făină. Zis și facut , s-a deplasat intreprinzatorul meu, chiar pe Calea Caransebeșului să racoleze băieții, mai mult, să le ofere cam 150 lei de căciula pentru un tir cu saci de făină. TIR care se descarcă în cam 45 de minute, iar sacul de făină, normal, nu e ca cel de ciment. Nu mică a fost mirarea amicului meu când a fost refuzat pe toate liniile. Păi suma era prea mică, iar băieții se și murdăreau de făină! Stau și mă întreb cine îți dă 150 lei în 45 de minute, pentru atâta transpirație?

Am mai văzut beneficiari de ajutor social, fraților, le plângeai de milă, nu alta, atunci când se văitau că li s-a stricat Merțanu în Germania și nu găsesc rigips de calitate pentru garsoniera aia de vreo 6 camere care o au pe la ieșirea din oraș!….. O altă categorie de asistați, alta decât socialii, o reprezintă o parte din revoluționarii, luptătorii Revoluției. Am toată stimă pentru adevărații revoluționari, cunosc o parte dintre aceștia, oameni de calitate și cu caracter adevărat. Ce te faci însă, atunci când vezi revoluționarul care posedă – ceferticat – de revoluționar, are o grămadă de privilegii, nu plătește impozit, are ajutor financiar, de pe urma acestuia beneficiază și urmașii săi, dar, săracul, la Revoluție avea….aproape 14 ani ?!?!? Sau, și mai rău, deși are privilegiile denumerate mai sus, la Revoluție era puțin fugit prin Vest, acolo de unde s-a întors pe 5 – 6 ianuarie 1990? Domnule primar, arde-i, – domne – pe ăștia! Pune-i la muncă, sparge-le basca, fă ceva cu ei! Pune-i să măture bulevardele orașului, să facă curat, să sădească pomi, eu știu, orice muncă ce e în folosul comunității! Un singur lucru să nu-i lași, domnule primar, să facă: nu-i lăsa să se înmulțească! Asta pentru că în viitor vom deveni un Municipiu de asistați!

V-am pupat brusc!

 

Adi NICA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei