Parlamentarii PRO România, Spânu și Mocioalcă, resping orice prelungire a stării de alertă!

 Spanu si Mocioalca

Ideea lansată de Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, cu privire la posibila prelungire a stării de alertă chiar și după data de 15 iunie este respinsă categoric de parlamentarul PRO România, Ion Spânu. Același punct de vedere este împărtășit și de deputatul Ion Mocioalcă, secretarul general al partidului condus de fostul premier Victor Ponta si colegul de organizatie județeană a lui Spânu.  

Deputatul cărășean Ion Spânu amintește în acest sens cel mai recent sondaj de opinie realizat la nivel național de Sociopol, în urma căruia 55% dintre românii chestionați s-au declarat împotriva prelungirii stării de alertă.

La fel ca și colegii mei, președintele Victor Ponta și în tandem cu secretarul general Ion Mocioalcă, respingem categoric o eventuală prelungire a stării de alertă, ca să nu mai fac trimitere la starea de urgență, un coșmar al actualilor decidenți politici pe care ni-l dorim uitat. Prin urmare, luând act de voința românilor exprimată și prin răspunsul oferit operatorilor Sociopol, nu vom vota această încercare de continuare a Klaustrofobiei naționale. Desigur, dacă datele statistice vor consemna o schimbare a stării de fapt, în ceea ce privește o agravare a situației pandemice, vom vedea atunci care sunt măsurile care trebuie luate în vedere. Întotdeauna am tratat cu seriozitate fiecare situație și cu atât mai mult orice aspect care ține de sănătatea concetățenilor, a semenilor noștri. Dar pentru moment nu consider că se impune să luăm măsuri drastice privind continuarea acestei stări. Economia trebuie repornită iar factorul politic joacă și de acestă dată un rol determinant”, consideră parlamentarul PRO România, Ion Spânu.

La rândul său, secretarul general PRO România, deputatul Ion Mocioalcă, afirmă că „Ministrul Sănătății și-ar dori ca românii să rămână și după data de 15 iunie în stare de alertă, cu toate că membrul executivului Orban, românul Tătaru nu ne prezintă vreun argument solid în acest sens iar aceste exerciții de imagine dăunează grav economiei, care și-așa are de suferit în toate sectoarele ei. Este cazul să punem punct unui model dăunător de administrare a unei țări europene doar cu amenzi, amenințări și restricții! E timpul să ne punem în slujba repornirii României!”, afirmă secretarul general PRO România, Ion Mocioalcă.

La rîndul său, liderul PSD la nivel național, deputatul Marcel Ciolacu a declarat că „PSD nu e dispus să mai înghită balivernele miniștrilor liberali”.

 Cezar DRAGOMAN

 

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. imoGen

    Ion Spânu nu-i ăla care nu știa să scrie cum trebuie ?
    A vrut să-și dea cu părerea pe facebook și habar nu avea de virgule și cratime … bine că e deputat!

  2. Terente

    Au dreptate! Nu mai merge cu ținutul oamenilor ascunși prin case ca sa nu vada realitatea de lângă ei. Bravo Mocioalcă!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei