
Luna august a debutat cu lucrări ample la Oravița unde în locul unui teren pe care creșteau bălării va fi amenajat un frumos parc verde pentru comunitate.
Amenajarea parcului situat în Zona Gării a devenit posibilă printr-un proiect finanțat pe POR, prin ADR Vest, în anul 2018, cofinanțarea Primăriei și Consiliului Local fiind de 2%.
Obiectivul general al proiectului vizează reconversia funcțională a unui teren degradat și neutilizat din intravilanul orașului Oravița și transformarea acestuia într-o zonă verde de agrement și recreere pentru comunitate, în scopul îmbunatățirii factorilor de mediu și a condițiilor de viată ale locuitorilor din mediul urban.

Primăria Oravița precizează că zona căreia i se adresează în mod direct proiectul este o aglomerație de blocuri vechi din Zona Gării, proiectul își propune îmbunătățirea condițiilor de viată a riveranilor prin construirea unui parc pe o suprafață de cca. 4 ha de teren actualmente degradat și neutilizat.
Conform administrației locale din Oravița, proiectul are ca obiective specifice: „Reconversia funcțională a 2 parcele de teren aflate în stare de degradare cu o suprafață totală de 4,1 ha din mediul urban al orașului prin plantarea cu spațiu verde a 38.744 mp;
Creșterea suprafeței spatiilor verzi la 12,58 mp/locuitor, cu impact pozitiv imediat asupra calității vieții și stării de sănătate a populației urbane;
Satisfacerea nevoilor de agrement și recreere a populației orașului Oravița prin realizarea unui parc cu 8 zone de activități de interes pentru comunitate în materie de activități recreaționale și culturale pentru toate vârstele”.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 3.131.343 lei.
Lorena POENARU
OTAVITA e ruina Rusine !
E o mare rușine ce a făcut primarul Ursu acolo. A intabulat TOTAL ilegal o suprafață de teren ce nu aparține primăriei. Dar nu a intabulat nimic din suprafața ce se pare că este proprietatea lui obținută la fel de ilegal. Pentru suprafața respectivă va fi dată în judecată primăria foarte curând. Astfel că proiectul e un eșec din fașă. Și poate chiar domnul primar va fi întrebat de cei în măsură , cum de a făcut de și-a ,,tras” parcela aia de pământ.
Sa treaca si dl.PRIMAR + GARDA DE MEDIU in zona ,sa vada ce “cura de aer curat” ofera CONSTRUCTORUL locuitorilor din zona.