Mărturisesc sincer că e tare dificil să scrii de rău despre „lupta” fără efect a clasei muncitoare româneşti în chiar „sfânta zi” de 23 august, pe care ea era obişnuită, odinioară, s-o sărbătorească, şi nu oricum, ci cu mult fast, mici şi bere! Micii şi berea –trufandalele socialismului, că în comunism nu ne-a fost dat să ajungem- au rămas de domeniul trecutului, amintirilor şi nostalgiilor, pentru că astăzi, când ne dedulcim la binefacerile capitalismului mieros şi lăptos, majoritatea dintre oamenii muncii nu şi le mai pot permite, cauza fiind salariile de mizerie şi lipsa locurilor de muncă…
Am văzut, în episoadele trecute, câteva din cauzele deprecierii progresive a preţului muncii în ţara noastră, principalele fiind, până acum, în ograda guvernului! Salariul mediu net pe economie, cel care ar trebui să stabilească, în cea mai mare măsură, standardul mediu de viaţă al românilor, este, însă, rezultatul unui mecanism foarte fin şi invizibil, tradus prin negocierea a trei factori: guvernul, sindicatele şi patronatul. Altfel spus, vinovat pentru salariul mediu net derizoriu din România nu se face vinovat numai guvernul, ci şi ceilalti doi actori ai negocierii, respectiv sindicatele şi patronatul!
În acest triumvirat, sindicatele ar trebui să fie avocatul muncitorilor, apărătorul firesc al drepturilor şi intereselor acestora, numai că, momite şi mituite cu binefacerile unei societăţi fără echilibru şi fără control, sindicatele au trădat de multă vreme interesele muncitorimii, permiţând, aşa cum arătam cu alt prilej, transformarea proletariatului în precariat. Afirmaţia e gravă şi apasă greu în balanţa unui schimb, fie şi benign, de idei, dar poate fi lesne probată. Dovada: câte greve generale aţi auzit domniile dumneavoastră că s-au întâmplat în ultimii 25 de ani? Vă spun că nu s-a produs niciuna, nici o grevă generală veritabilă, legală şi valabilă, bazată pe un sistem coerent de revendicări şi susţinută de confederaţiile sindicale reunite! Şi atunci cum vreţi ca salariul mediu net pe economie să fie mai mare?
Ştim cu toţii că nu e prost cine cere, ci e prost cel care dă; or fi fost guvernele noastre proaste, câteşi-toatele, în ultimii 25 de ani; dar chiar atât de proaste încât să dea fără să se ceară n-au ajuns niciodată! Amorţite în propria lor suficienţă şi profitând de lacunele eterne ale unui Cod al Muncii în eternă modificare, dar niciodată bun, sindicatele s-au transformat în „avocatul diavolului”, susţinând guvernele în demersurile lor interesate şi de sine căpătuitoare! Am asistat la 25 de ani de non-combat al sindicatelor, care au dus la simulacrul salarial de astăzi, care are drept principală consecinţă sărăcirea progresivă a populaţiei, 40 % dintre români zbătându-se astăzi sub graniţa care atestă sărăcia, chiar şi în ţările lumii a treia!
„Mircea, fă-te că lucrezi!”, i-a spus Caramitru lui Dinescu, într-una dintre primele apariţii televizate ale şefimii cefeseneului care preluase puterea în 1989; putem traduce celebra expresie prin „Sindicat, fă-te că lupţi!”-cam aşa s-ar exprima guvernul la adresa liderilor de sindicat! Şi totul se închide în colapsul cercului vicios dinainte de Revoluţie: „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”! Iar sindicatele „se fac că luptă”…
Totul trebuie să aibă o cauză şi un preţ pe lumea aceasta, aşa că hai să vedem care este preţul non-combatului sindical. E simplu: în România, doar în urma activităţii de reprezentare a colegilor lor, respectiv din cotizaţiile acestora, liderii de sindicat încasează 3000-3500 euro pe lună! Cum să-ţi mai ardă de luptă sindicală în condiţiile acestea?
Ştiu că voi trezi animozităţi, dar sunt pregătit să argumentez, cu exemple concrete, nu înainte de a spune că este vorba de liderii dâmboviţeni, „de la centru”, şi că chiar şi printre ei se mai găseşte câte un om de bun simţ, care refuză deşănţarea, cum este Anton Hadăr, preşedintele „Alma Mater”, care a refuzat orice venituri din activitatea sindicală… La polul opus se situează, însă, preşedintele Federaţiei Sindicale „Sanitas”, care, pe parcursul anului 2015 a încasat din „lupta sindicală” nu mai puţin de 7500 euro pe lună! Pe locul doi, cu aproape 7000 euro pe lună, se situează unul dintre vicepreşedinţii Federaţiei Sindicale „Gaz-România; cazul „gazului” e demn de analizat mai îndeaproape, pentru că distinsul proletar, pe lângă sus-pusa şi onorabila funcţie menţionată, le mai cumulează şi pe următoarele (ţineţi-vă bine!): vicepreşedinte al CNSLR „Frăţia”, manager de proiect al aceleiaşi confederaţii, membru al AGA la S.C. „Sind-România” S.R.L. (societate comercială înfiinţată în 1992 de cele trei mari confederaţii sindicale pentru gestionarea patrimoniului UGSR), şef de departament la EON-Servicii, director al Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, administrator al SEA Complet şi membru al Consiliului de Supraveghere al EON AG Dusseldorf (numai din ultima funcţie încasând 179.418 euro!). Toate astea, în contextul în care Codul Muncii prevede încetarea oricărui alt contract de muncă dacă ai acceptat o funcţie sindicală retribuită!…O lege „de dânşii inventată”…
Lista poate continua cu mulţi, foarte mulţi, prea mulţi lideri care se complac în a primi salarii de zeci de ori mai mari decât ale oamenilor pe care îi reprezintă. În aceste condiţii, aproape natural, s-a produs şi pervertirea gândirii liderilor de sindicat şi deturnarea sindicatelor de la adevăratul lor rost, cel al apărării drepturilor membrilor lor, în primul rând a dreptului la un salariu rezonabil şi o viaţă decentă, prevăzută degeaba şi în Constituţia României! Ilustrativă şi fără echivoc este poziţia exprimată „din puţul gândirii” lui Vasile Marica, aflat şi el pe lista de mai sus, preşedinte la Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex”: „Eşti într-un război permanent ca să nu-ţi pierzi membri de sindicat, pentru că din clipa aia îţi pierzi salariul”! Este un model de gândire sindicală!…
Acestea fiind spuse, mai credeţi că este nevoie de argumente pentru trădarea muncitorimii de către liderii sindicali?! Şi nu credeţi că ar trebui să ne organizăm într-un sindicat care să ne apere de sindicate?!
Prof. univ. dr. Liviu Spătaru
