Palatul Cultural din Reșița este în sărbătoare

sarb

Zilele Palatului Cultural din Reșița, ajunse anul acesta la cea de-a treia ediție sunt în plină desfășurare în municipiul de pe Bârzava. În centrul manifestării se află Festivalul Internațional de Muzică Corală, care aduce în fața reșițenilor numeroase coruri, grupuri și ansambluri folclorice. 

Deschiderea evenimentului a avut loc aseară, în fața Palatului Cultural, o clădire devenită emblematică în conștiința reșițenilor, a cărășenilor și chiar a românilor sau a străinilor, a precizat cu această ocazie directorului Teatrului de Vest din Reșița, Nicolae Dumitru Vlădulescu, care a amintit de faptul că numeroase delegații de străini care sosesc la Reșița întreabă de Palatul Cultural. Vlădulescu s-a arătat încântat și de faptul că acest eveniment este organizat pentru cea de-a treia oară și asta în ciuda dificultăților economice, sentiment împărtășit de altfel și de Doru Morariu, dirijorul Filarmonicii din Iași, care a ținut să fie prezent la manifestare, el neratând nici edițiile precedente ale Zilelor Palatului Cultural din Reșița.

”Felicit organizatorii pentru că eu știu cât de greu este în condițiile actuale să organizezi un astfel de festival”, a declarat Doru Morariu, care a amintit și de tradiția Banatului în ceea ce privește muzica corală și de fanfară, tradiție care din păcate a cam sucumbat, la fel ca în întreaga țară.  Dirijorul Filarmonicii din Iași nu a ezitat să facă un drum de aproximativ 20 de ore pentru a fi prezent la manifestarea de la Reșița, locul de care se simte legat organic, după cum a mărturisit aseară, locul în care s-a născut, a copilărit, a muncit o perioadă de timp și în care a construit corul Miorița.

Din păcate, entuziamul artistului nu a fost împărtășit de foarte mulți reșițeni, aceștia prezentându-se într-un număr destul de redus pentru a admira evoluțiile corului Filarmonicii din Timișoara și ale fanfarei din Răcășdia, care au cântat în deschiderea evenimentului. Totuși, reșițenii mai au la dispoziție două zile pentru a participa la Zilele Palatului Cultural și la Festivalul Internațional de Muzică Corală. Iată programul propus de organizatori pentru astăzi și mâine:

ZIUA II – 20.09.2014 – LA MUZEUL BANATULUI MONTAN

ORA 15,00    – Ceremonie omagială, cu prilejul dezvelirii monumentului închinat istoricului VALERIU LEU (1952-2009)

ORA 15,30 – ANSAMBLUL „DATINA” AL PROFESORILOR DIN CARAŞ-SEVERIN ŞI „SATUL MEU”  – RAMNA JUD. CARAŞ-SEVERIN

ORA 16,00   – ANSAMBLUL FOLCLORIC ŞI FANFARA DIN MAJDANPEK – VALEA  TIMOCULUI REPUBLICA SERBIA

ZIUA III – 21.09.2014 – LA PALATUL CULTURAL

ORA 17,00 – ANSAMBLUL FOLCLORIC “SEMENICUL”(SPECTACOL DE MUZICĂ ŞI DANSURI)

ORA 18,00 – FANFARA DE COPII DE LA BĂNIA

ORA 18,30 – CORUL „MENESTRELUL” AL PALATULUI COPIILOR DIN REŞIŢA

ORA 19,00 – CORALA „LIRA 2000”

ORA 19,30 – CORURILE REUNITE ALE EPISCOPIEI CARANSEBEŞULUI

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei