Pagube în valoare de aproape 700.000 de lei! Comitetul pentru Situații de Urgență, în alertă!

modelmic

 

Întrunit în ședință ordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin a scos în lumină o sinteză a pagubelor în urma situațiilor întâlnite până acum în 2015. Cu toate că sumele nu sunt îngrijorătoare, prefectul Nicolae Ciobanu atrage atenția asupra vitezei slabe de reacție a autorităților competente în ceea ce privește situațiile de urgență întâlnite până acum.

Este vorba aici despre zecile de tone de îngrășământ chimic care s-au răsturnat în primăvara acestui an în Dunăre și care, din cauza indiferenței și a lipsei de bani, încă zac pe fundul fluviului. În acest sens, autoritățile județene au făcut nenumărate sesizări dar problema a fost plimbată de la o structură la alta în cadrul Ministerului Transporturilor.

„Din fericire am fost feriți până acum, nu am avut evenimente neplăcute care să producă pagube majore. Totuși, aș atrage atenția asupra faptului că am avut două evenimente majore care au rămas nerezolvate. În primul rând aș aminti despre îngrășământul scufundat la Moldova Nouă unde până în prezent nu am găsit o soluție care să ducă la îndreptarea situației.

Se pasează răspunderea la Ministerul Transporturilor de la o structură la alta, probabil că sumele care au fos cerute pentru scoatere din Dunare sunt foarte mari și nici până în momentul de față nu a fost scos acel îngrășământ. Este bine că nu produce o poluare periculoasa pentru peștii din Dunăre și pentru cei care folosesc apa de acolo”, explică prefectul Nicolae Ciobanu.

Cea de-a doua situație de urgență de care până acum s-au spălat toți pe mâini este drumul blocat de pe faleza Dunării. Șoferii și-au făcut practic propria cărare de acces printre bolovanii înalți de câțiva metri care blochează șoseaua de aproape jumătate de an. Mai mult, stânca din care s-au desprins pietrele încă nu este asigurată, bolovanii stând oricând să cadă.

Nici aici situația nu a fost rezolvată încă, dar autoritățile județene au anunțat că potrivit ISU București, va sosi în săptămânile care urmează un echipaj care va dinamita blocurile de piatră de pe carosabil și se va ocupa de asigurarea zonei.

„Mai este și problema drumului blocat de la Dunăre. Referitor la acesta, am avut mai multe întâlniri în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență după care am avut o poziție a celor de la București care până la urmă s-au hotărât să facă ceva și așteptăm să ne comunice când se va deplasa ISU București aici pentru dinamitarea blocurilor de piatră care blochează drumul”, a mai menționat prefectul Nicolae Ciobanu.

Sinteza Comitetului Județean pentru Situații de Urgență arată că în primul semestru al acestui an, pagubele lăsate în urmă de interperiile vremii și de alte situații de urgență, se ridică la o valoare de 683,9 mii de lei.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei