Orăvițenii ies în stradă și blochează șantierele! Constructorii trebuie să repare dezastrul din oraș!

modelmic+editorial

 

Lipsa de seriozitate a firmelor subcontractate de Aquacaraș pentru a se ocupa de modernizarea rețelelor de apă și canal le scot din pepeni pe autoritățile locale și anul acesta. Cu străzi distruse complet încă de anul trecut, orăvițenii nu mai au de gând să facă niciun compromis.

 

La fel ca în toate orașele din județ, și la Oravița situația modernizării rețelelor de apă și canal se lasă periodic cu plângeri penale și scandal. Firma care a răscolit încă de anul trecut mare parte din străzile din Oravița a făcut ravagii în mai multe județe din țară, susține primarul Dumitru Ursu, epuizat să încerce să-i responsabilizeze pe constructori.

În fața lipsei de seriozitate, a dezinteresului, și a nesimțirii, edilul se vede nevoit să anunțe public faptul că nu mai are de gând să semneze niciun act până ce recepția lucrărilor nu este semnată de fiecare cetățean în parte, afectat într-un fel sau altul de șantierele generale din oraș.

Mai mult, autoritățile locale susțin că în cazul în care se continuă spargerile, fără ca străzile distruse până acum să fie aduse la starea inițială, orăvițenii, în frunte cu primarul, vor fi nevoiți să iasă în stradă și să blocheze lucrările.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157657268096750″]

.

„Constructorii nu sunt serioși deloc. Eu le-am spus, dacă cumva încearcă să se apuce să spargă alte străzi fără a le finaliza pe cele sparte, voi fi nevoit să ies cu oamenii în stradă și să le blochez lucrările pentru că nu este normal ce fac. Fondurile sunt destinate pentru a îmbunătăți viața omului, nu pentru a o îngreuna. În continuare avem probleme pentru că nu au adus străzile la starea în care erau înainte de spargeri. Am înțeles că firma care se ocupă a făcut probleme și la Suceava. Nu voi semna nimic până nu este semnată recepția de oamenii de pe stradă, pentru că ei știu cel mai bine cum arăta strada înainte”, explică primarul Dumitru Ursu.

Rămâne de văzut dacă firma în cauză va înțelege măcar de data aceasta furia orăvițenilor în fața dezinteresului care le distruge orașul. Spunem asta pentru că în vara anului trecut, primarul Ursu i-a invitat personal pe patronii firmei în localitatea cărășeană pentru a lua act de modul haotic în care se lucrează. S-au făcut atunci promisiuni, dar și amenințări…fără niciun rezultat, însă.

 

Alexandra JURCA

 

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. romanes

    bai baiatule esti dus cu pluta rau de tot,tu vorbest de scosul populatiei in strada,drumul de l;a brosteni cine la facut nu tu cu moceolca al tu de la psd.de ce nu ati terminat drumul de la pod la autogara,ati facut drumul numai pentru romani vostri pe noi tigani neati rupt de restu lumi,firma care lucreaza la drum este firma care a spart orasul si tu faci lucrari cu iei;cum sa semnam noi de terminarea lucrari ce cind ai dat aprobarea sa se sparga neai intrebat pe noi,cine crezi ca va esi cu tine in strada ma,tu te vezi ce aiurezi.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei