Oravița va fi luminată și încălzită cu fotovoltaice! Vezi ce planuri au autoritățile locale!

modelmic

Autoritățile locale din Oravița au planuri mari care se îndreaptă încet, dar sigur, spre concretizare. Pe lângă partea de infrastructură, acolo unde există deja un proiect care vizează o mare parte a orașului, autoritățile iau în calcul și o variantă eco, prin care să fie reduse cheltuielile și optimizate facilitățile la nivel de oraș.

Este vorba despre un proiect inedit de montare a unor panouri fotovoltaice care să reducă cheltuielile la curent și încălzire. Proiectul este deja făcut și nu mai așteaptă decât obținerea unei finanțări potrivite pentru a fi implementat. Acesta nu urmează să fie plătit din bugetul local, ci fie din fonduri europene, fie guvernamentale.

Odată puse în funcțiune, panourile fotovoltaice ar acoperi iluminatul public de pe toată raza orașului. De asemenea, noua modalitate eco de a produce curent ar schimba și sistemul de încălzire din marile instituții publice orăvițene, care se încălzesc acum pe lemne.

„Avem un proiect pentru montare de fotovoltaice de 2 mega, pe patru hectare, proiectul este făcut deja și dacă obținem finanțarea, tot iluminatul public care ține de Primărie l-am avea gratuit. Asta ar însemna inclusiv instituțiile, spitalul, am băga chiar încălzirea pe curent, și am renunța la cheltuielile pe care le avem. Deocamdată lemnul este cel mai ieftin, de aceea folosim încălzirea pe lemn, dar dacă reușim să implementăm acest proiect, și aceste cheltuieli vor fi reduse considerabil”, explică primarul Dumitru Ursu.

Alexandra JURCA

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. pacalit de vulpe

    Cine mai pune botul la vraja astuia ? E pierdut in proiecte, ba oras baroc, ba o suta de muzee, ba saline. E, am uitat, singurii botanisti care o sug expres, aia sunt atat de creduli. Mai un an ursule si ne-am scaptat, tic – tac, tic- tac :))))

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei