Prin programul european de Mobilitate Urbană, Primăria orașului Oravița a reușit atragerea a 5 milioane de euro. Proiectul prevede reabilitarea unui tronson de drum, peste 6 km de trotuare, stație de încărcare, stații de autobuz.
„Chiar la această oră semnăm procesele verbale de predare – primire a celor 4 autobuze care vor circula în cel mai scurt timp pe străduțele orașului nostru. Va trebui să facem angajări; ne trebuie 8 șoferi care să le folosească în transportul urban. Aceștia vor fi instruiți de reprezentanții firmei care a livrat autobuzele. Acestea sunt hibrid și funcționează atât pe motorină cât și pe energie electrică și au un sistem de auto-încărcare a acumulatorilor“.
„În proiect este prevăzută și construcția unui garaj care va adăposti atât autobuzele cât și stația de încărcare, garaj care se află în lucru la această dată“, a declarat pentru Reper 24, primarul Dumitru Ursu.
„Este unul din pașii mici, dar siguri pe care îi face actuala administrație pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor. Mai sunt multe de făcut, dar cu răbdare și perseverență le vom finaliza pe toate“, a mai adăugat Dumitru Ursu.
Dan AGACHE
Bravo bă hai că se poate
Va rog spuneti cat costa o angajare si unde se depun actele,la Psd sau PNL