Ora sacrală a Universităţii

                                                                           Moto:

                                                        „Eram student, era studentă

                                                          eram eminent, era iminentă

                                                          şi erau steluţe în genele ei.”!…

                                               ( Mircea Cărtărescu- „Steluţe în genele ei”)

Astăzi este ora sacrală, ora astrală a Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, pentru că, acum exact 24 de ani a apărut în Monitorul Oficial, sub semnătura premierului Teodor Stolojan, Hotărârea de Guvern nr. 369(9) din 2 iulie 1992, prin care se decidea înfiinţarea universităţii noastre! Oră sacrală nu numai pentru universitate, ci şi pentru Reşiţa şi întregul Banat!

Îndrăznesc să răscolesc amintirea acestui eveniment, mai mult sau mai puţin voit trecut sub tăcere de atâţia ani, pentru că în spatele unui act relativ simplu, o semnătură de premier, după o trecere a unei documentaţii printr-o şedinţă de guvern, stă o muncă titanică, o adevărată epopee, cu mulţi eroi reali şi închipuiţi, cu multă muncă prea puţin răsplătită, cu multe amăgiri şi dezamăgiri, cu iluzii deşarte şi speranţe renăscute, cu zile chinuite şi nopţi nedormite, şi cu multe altele!…Naşterea unei universităţi presupune ceva sacral şi astral, o doză de miracol, noroc şi magie, chiar dacă presupune şi mult efort profan, cotidian şi citadin! Reşiţa nu era nici în locul şi nici în timpurile Pragăi  împăratului Carol al IV-lea de Luxemburg, care, la 1348 îi făcea cadou soţiei sale Universitatea Carolină, ajunsă astăzi cea mai bună din lume…

Vreau să spun că Reşiţa, care-şi serbează chiar acum controversatele zile, nu beneficia, atunci sau acum, de omnipotenţa „omului providenţial” care  a fost Carol pentru Boemia, în stare să înfiinţeze un oraş, Karlsbad, Karlovy Vari de azi, doar pentru că i s-a vindecat rana de la picior, păţită când vâna un cerb, cu apa de la un izvor termal găsit prin pădurile de aici, pe la 1370! Reşiţa nu a avut, repet, un asemenea om, dar a avut câtiva oameni buni, care şi-au împreunat bunăvoinţa şi eforturile, compensând providenţa!

Le voi aminti doar numele, ca să nu uităm, ca de obicei, că la baza culturii şi civilizaţiei stă şi capacitatea omului de a-şi aminti: Ştefan Gârlaşu (+), Corneliu Alexandru , Ştefan Anghel (+), Mircea Golumba (+), Tiberiu Mănescu, Edgar Blasius (+), Dumitru Şerban, Nicolae Dumitru Vlădulescu, Sorin Frunzaverde, Antonie Iorgovan (+), Radu Vlădea, Ovidiu Ianculescu, Gheorghe Ştefan, Petre Roman, Teodor Stolojan, şi, cu voia dumneavoastră, subsemnatul, pe atunci Prefect al Judeţului Caraş-Severin, deci mânuitor al forcepsului cu care trebuia smulsă respectiva hotărâre de guvern din mâinile etern circumspecte ale finanţistului Stolojan! Cred că „bula papală” prin care a fost înfiinţată, la 1477, „Eberhardina - Carolina Universitat” din celebrul oraş-universitate Tubingen pe Neckar, din landul german Baden-Wurttenberg a fost obţinută mai uşor decât HG nr 369(9) din 2.07.1992!

Tubingen este un oraş cam de mărimea Reşiţei, cu 85.000 de locuitori, din care 30.000 sunt studenţi, iar universitatea de aici, beneficiară a unei culturi a  prezervării şi dezvoltării ( doar 4 % din clădirile existente sau construite din 1477 au căzut în cinci secole şi jumătate!), în care lucrează 12.000 de salariaţi (!), a intrat deja în Patrimoniul Universal al UNESCO! Privită de pe Dealul Golului, Reşiţa pe Bârzava seamănă izbitor cu Tubingen pe Neckar…iar o privire de aproape nu mi-am putut permite, salvându-mă, probabil, de încă o decepţie, dar pierzînd şi un bun prilej de a jindui!…

Tubingen este un oraş-universitate romantic, în care studenţii îşi câştigă existenţa făcând pe barcagii sau practicând nobila meserie a breslei berarilor; şi Reşiţa este un oraş romantic, sau cel puţin era, pe când numărul studenţilor se apropia de 6.000! Dar cinci secole şi jumătate nu se pot compara cu 24 de ani, am putea spune…Oare aşa să fie? Sunt, totuşi, trei ani sabatici şi jumătate, sau o jumătate de ciclu jubiliar! Cu bunăvoinţa şi îngăduinţa autorităţilor, la anul s-ar putea organiza chiar un jubileu al universităţii noastre! Legat şi integrat în „Zilele Reşiţei”, pentru că universitatea nu numai că este încă cea mai importantă instituţie a oraşului şi judeţului, ci ţine de devenirea şi de dezvoltarea noastră ca oraş, ca centru incontestabil al culturii şi civilizaţiei tehnice româneşti! Ridică, oare, noua administraţie mănuşa acestei provocări?

Și, dacă sunt la acest capitol, iată încă o provocare! Pe podul pietonal de la universitate ar trebui făcut ceva, ca un fel de „pub” livresc, în care omul sa se simtă bine şi relaxat, inclusiv în preajma cărţilor, revistelor, internauticii…Loc ar fi destul. Iar precedente există în lumea largă, şi sunt uluitor de frumoase!

Am stat aproape doi ani, forţat, nu fortuit, departe de universitate şi de comunitatea ei, de romantismul Reşiţei; când m-am întors, am găsit o atmosferă lălâie şi confuză, ca de pauză dintre cursuri! Mi-am spus că oraşul nu a înţeles încă ce mare binefacere este să ai o universitate! Cei de la Tubingen au înţeles, dar noi avem ceva în plus, pentru că putem spune, ca Laurian Ionică, în „Rondelul Mărţişorului”:

                   …”Nu pui dragostea-n procente

                         Când bagi mâna-n buzunare

                         Dau studenţii mărţişoare

                         Prefrumoaselor studente”…!

         Sau ca Viorel Gaiţă, în „Fiind student,iubiri cutreieram”:

                            „Fiind student, iubiri cutreieram

                              Făceam naveta-ntre pământ şi stele

                              Până-amorţeam şi îmi vibrau sub piele

                              Coarde dezacordate de pian”…

         Vivat, crescat, floreat Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa!

Prof. univ. dr. Liviu SPĂTARU