OFICIAL: Martin Motolan, numit șef la Drumuri Județene! Pascotă, transferată la Patrimoniu!

 modelmic

Martin Motolan este noul director executiv al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat, consilierii județeni cărășeni aprobând în ședința de ieri proiectul inițiat de președintele Silviu Hurduzeu. Corina Pascotă, cea care a ocupat până în prezent această funcție a preluat Direcția de Patrimoniu din cadrul forului județean.

„După ce într-o ședință anterioară componenta de patrimoniu din cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat a fost preluată în cadrul aparatului de specialitate a Consiliului Județean, prin crearea unei direcții, Direcția de Patrimoniu, la DADPP a rămas doar o componentă strict legată de drumuri. Deci Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat cum se numește acum, dar probabil că în viitor își va schimba denumirea, se va ocupa strict de drumurile județene din Caraș-Severin.

Prin votul consilierilor județeni, dna Corina Pascotă a fost trasferată pe funcția de director al Direcției de Patrimoniu, iar pentru funcția de director al viitoarei direcții de Drumuri Județene, propunerea noastră a fost dl Martin Motolan”, a explicat președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu.

Martin Motolan va avea în administrare drumurile cărășene până la ocuparea postului prin concurs, dar nu mai mult de șase luni.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. MANofBANAT

    Salariatii actuali ai DADPP-ului si ai viitoarei Directii de Drumuri Judetene, tot cu salariile alea mici vor ramane ? Pentru ca dupa aceasta spargere a DADPP, uni angajati ai acestei directii au fost transferati la Directia de Patrimoniu si le-au crescut salariile, brusc si dintr-o data, iar cei care nu au fost transferati au ramas cu buza umflata si la drumurile judetene sunt raspunderi foarte mari si foarte mult de lucru. Din nou CJCS creaza discrepante si discriminari salariale. Adica, pentru uni muma, pentru alti ciuma.

  2. zero

    “Corina Pascotă, cea care a ocupat până în prezent această funcție…”
    Creatura asta perversa a aranjat manarii mari de patrimoniu (cu Vela) si pe la Caransebes de unde a venit. Si nu va raspunde nici macar la telefon.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei