O seară de muzică la Oţelu Roşu

muy

Peste 20 de artiști, cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, iubitori de muzică bună, s-au întâlnit în cadrul unui concert susținut la Casa de Cultură din Oțelu Roșu.

Într-un cadru mai puțin obișnuit, dar cu o acustică deosebită și cu o pianină de foarte bună calitate, micii muzicieni din cadrul Cercului de Pian de pe lângă Casa de Cultură din Oțelu Roșu, coordonați de inimoasa prof. Elena Ianto, cea care a îndrumat numeroase generații de cântăreți și a dirijat mai multe coruri din Valea Bistrei, au pregătit un concert inedit cu muzică din repertoriul clasic, dar și din cel modern, ascultat de generațiile contemporane.

S-a cântat la pianină, la chitară și la saxofon, dar au impresionat și vocile promițătoare ale elevilor din cadrul acestui cerc, care pot participa oricând la concursuri de prestigiu. S-a ascultat muzică folk, în interpretarea doamnei prof. Cristina Zaharia de la Liceul Bănățean Oțelu Roșu, dar și „Happy”, la saxofon, în interpretarea lui Alin Gheorghe, elev la Academia Duarte Lopes Benavante, din Portugalia, originar din Oțelu Roșu.

Seara s-a încheiat cu mai multe surprize din partea doamnei profesor Elena Ianto, mai ales pentru cei mici, iar într-un moment în care nu a plouat, s-au lansat lampioane, s-au pus dorințe… sperându-se ca micii interpreți să devină cunoscuți în lumea muzicală, dar să nu uite niciodată de unde au plecat și de la cine au învățat primele note muzicale.

Într-un oraș mic, precum Oțelu Roșu, un astfel de cerc este binevenit pentru copiii pasionați de muzică, dar și pentru părinții acestora, mai ales că își desfășoară timpul liber într-un mod plăcut, dar și educativ.

Reper24 a fost partener media al acestui eveniment și va promova în continuare micile talente.

Ion CUBIN

mu6

mu2 mu3

mu4 mu5

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei