Oricât de pătrunşi am fi de alte patimi şi oricât de indignaţi am fi de modul cum se chivernisesc treburile publice, nu putem să trecem cu vederea că astăzi e 8 Martie, zi binecuvântată pentru noi toţi, în care dragostea şi recunoştinţa noastră pentru mame, soţii, bunici, fiice nu pregetă să iasă la lumină! Să le urăm din inimă tuturor femeilor multă putere, pentru că numai prin fineţea şi puterea lor mai putem nădăjdui la mântuirea acestei ţări…! În ce mă priveşte, m-aş bucura să vedem un guvern compus numai din femei, a căror înţelepciune şi uluitoare capacitate de a naviga cu nonşalanţă spre bine în chestiuni care pentru bărbaţi par fără soluţie este miraculoasă şi deja dovedită! Ba şi armata aş face-o numai din femei…pentru că, ştiindu-se mai puţin rezistente la efort, n-o vor lua la fugă cu una, cu două…Aşadar, la mulţi ani şi multă înţelepciune, doamnelor şi domnişoarelor!
Să ne întoarcem la chivernisirea treburilor publice. Am declarat că timp de 100 de zile vom lăsa guvernul în pace, aşa că nu vom scrie despre actul guvernării nici de această dată. Vom porni însă de la o declaraţie şocantă a domnului Grindeanu, vremelnicul premier al României, legată de dorinţa, ajunsă deja declaraţie, a PSD de a politiza funcţiile de prefect şi subprefect. Domnul Grindeanu încerca să justifice acţiunea partidului de guvernământ, afirmând că în felul acesta s-ar intra într-o stare de normalitate şi că am scăpa de un soi de ipocrizie naţională, de un filistinism democratic însuşit, care ne-a permis până acum ca – vorba lui Arghezi – “una să vorbim, alta să fumăm”! Bref, premierul recunoaşte că în tot acest răstimp de 27 de ani de când au fost reînfiinţate cele două funcţii, prefecţii şi subprefecţii au fost numiţi pe criterii politice, deşi nimeni nu recunoştea acest lucru sau, mai bine spus, toată lumea declara că nu este aşa…!
Nu doresc să-l contrazic pe premier, dar un recurs la memorie trebuie făcut, măcar din respect şi recunoştinţă pentru oamenii de bine care au dorit cu adevărat un alt destin pentru administraţia ţării şi în mod deosebit pentru cele două funcţii pomenite mai sus. În 1990, când au fost numiţi primii prefecţi postdecembrişti în judeţele ţării, printre care mă aflam şi eu, cu totul altfel s-a pus problema! Îmi amintesc foarte clar, de parcă ar fi fost ieri, discuţia avută cu domnul Petre Roman, premierul de atunci al României, în prezenţa domnului Columbeanu, atuncă încă secretar general al guvernului. Domnul Roman a spus că mă numeşte prefect doar dacă sunt de acord să respect pe toată durata cât voi îndeplini această funcţie o condiţie esenţială. Eram destul de emoţionat (nu aveam decât 30 de ani împliniţi), dar tot am dorit să aflu, cu sufletul la gură, care este condiţia aceea “esenţială”; şi am răsuflat uşurat când mi-a spus că, atât timp cât sunt în funcţie, îmi este interzis să fac politică! Ce binefacere, să nu trebuiască să faci politică, în vremurile acelea tulburi! Am găsit puterea să-l rog să-mi dea voie să pun şi eu o condiţie…şi a râs cu poftă când a auzit-o; i-am cerut ca nu cumva să-mi ordone vreodată să trag în oameni sau să le fac alt rău, de orice natură. A fost de acord, ne-am strâns mâinile şi am depus jurământul…
Sub aceste promiţătoare auspicii, chiar minunate, dacă stăm să gândim corect, mi-am început activitatea şi timp de aproape trei ani nu m-am ocupat decât de administrarea treburilor judeţului. A venit, însă, ruperea FSN în două, apariţia FDSN şi, după alegerile din 1992, transformarea în PDSR…Victoria lui Ion Iliescu în alegeri a însemnat şi sfârşitul administraţiilor judeţene depolitizate, moderne, prea moderne pentru acele vremuri şi această ţară! Zvârcolirile neo-comunismului începuseră să dea roadele cu care s-au încununat deplin în urma alegerilor din această toamnă…Aş fi putut rămâne în funcţie atunci, la începutul anului 1993, dar mi s-a impus să mă înscriu în PDSR, ori eu îmi dădusem cuvântul de onoare că nu voi fi un prefect “politic”! Mi-a fost dat să aud de două ori, prin intermediul lui Viorel Hrebenciuc, secretarul general al guvernului, întrebarea lui Ion Iliescu “…a învăţat să plece capul ?”. Prima dată s-a întâmplat în biroul din clădirea Prefecturii, după care, întrucât am răspuns cu “nu”, am fost schimbat din funcţie ca o măsea stricată! A doua oară s-a întâmplat în biroul lui Hrebenciuc, în clădirea guvernului, când am auzit întrebarea cu urechile mele, de la un telefon în derivaţie pe care mi l-a pus Hrebenciuc la ureche! Am dat din cap a negaţie şi am rămas şi fără postul de şef al corpului de control al guvernului!
Dar nu acest lucru m-a şocat, ci continuarea; Hrebenciuc a insistat, spunând că sunt un om foarte bun şi pregătit pentru funcţia aceea, iar Iliescu i-a tăiat-o scurt: “Viorele, n-am hotărât odată? Mergem pe principiu, nu pe oameni!”. Principiul era că trebuie să fii în partidul lor, altfel…degeaba erai om! Cutremurător principiu, izvorând direct din Lenin şi Stalin…sau din Hitler, dacă vreţi! Pentru prima dată am conştientizat la modul acut că partidul lui Ion Iliescu nu este decât un partid communist mascat, care pune politicul deasupra oamenilor şi omeniei! Nu, nu era nicicum de nasul meu!
Aşa că sinceritatea debordantă a premierului de acum, despre care nu pot să spun decât că-mi place, nu face decât să mă liniştească şi să-mi întărească mult credinţa că am avut dreptate: principiul lui Iliescu s-a impus definitiv şi irevocabil în România! Prefecţii şi subprefecţii vor fi numiţi politic – şi cu asta putem spune adio şi ultimei rămăşiţe de administraţie publică bazată pe profesionalism şi corectitudine!
Prof. univ. dr. Liviu Spătaru
