Doar în ultima lună, în Caraș-Severin s-au înregistrat nenumărate accidente cu victime, fiind zile în care au avut loc și patru sau cinci incidente, multe dintre ele soldate cu pierderi de vieți omenești.
Cu toate acestea, bilanțul Inspectoratului Județean de Poliție arată că de la începutul anului și până în prezent s-au înregistrat cu trei accidente grave mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Scăderea nu este semnificativă, spun polițiștii, dar este un pas important spre 0.
Dacă numărul accidentelor grave este în scădere (-3;-3%), numărul persoanelor decedate creşte cu 7 la sută. Astfel, dacă în prima jumătate a anului trecut au existat 25 de morți în accidente grave pe șoselele cărășene, anul acesta s-au înregistrat 27.
De asemenea, numărul răniţilor grav a scăzut, la fel ca cel al răniţilor ușor din accidente grave.
Evoluția accidentelor grave înregistrate în perioada 01.01-15.08.2017 este prezentată statistic în tabelul de mai jos.
Dincolo de numărul accidentelor grave, și cel al accidentelor ușoare este în scădere, astfel că întotal, numărul incidentelor rutiere scade de la 259, cât era anul trecut, la 222.
Evoluția totalului de accidente de circulație rutieră cu victime înregistrate în cursul perioadei este prezentată statistic în tabelul de mai jos.
„Analizând dinamica indicatorilor privind evoluția accidentelor rutiere și a consecințelor acestora prin prisma rezultatelor înregistrate la finalul anului, se poate observa o creştere uşoară a riscului rutier. Aceasta este generată de trendul în creştere al evoluției indicatorului persoane decedate înregistrat la finalul perioadei analizate, comparativ cu perioada de referinţă a anului trecut.
Având în vedere evoluţia situaţiei operative, în perioada analizată au fost luate mai multe măsuri de prevenire și combatere a cauzelor generatoare de accidente. În cursul lunii ianuarie 2017, a fost elaborat de la nivelul Serviciului Rutier și transmis în teritoriu spre punere în aplicare ”Programul de siguranță rutieră la nivelul județului Caraș-Severin în anul 2017”, în care s-au stabilit sarcini și obiective concrete, cu scopul general de reducere a mortalității prin accidente de circulație rutieră în zona de competență.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157687761648425″]
Trebuie menţionat faptul că, urmare a punerii în aplicare a Programului de siguranță rutieră, dar și a planurilor de acțiune pe perioada weekend-ului dispuse de comanda inspectoratului, a crescut prezenţa activă în trafic a poliţiştilor rutieri, atât din structurile rutiere, cât şi din structurile de ordine publică care, acţionând de regulă cu echipamentele de supraveghere a traficului şi/sau în echipaje mixte, ocazie cu care s-a constatat săvârşirea a 24.516 contravenţii la regimul circulaţiei rutiere, dintre care 19.897 au fost aplicate de efectivele de poliţie rutieră şi 4619 de efectivele de ordine public”, informează reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
Alexandra JURCA



Traficul pe ruta Calafat-Lugoj-Nadlac e în creștere continuă. Autostrada A6, Lugoj – Calafat trebuie făcută cât mai repede
. E la fel de importantă ca și Pitești -Sibiu.