Nu știi ce școală să alegi pentru copilul tău? Colegiul Național „Mircea Eliade” își prezintă oferta educațională!

scoala

Colegiul Național „Mircea Eliade” (Corp C ), fosta Școală Gimnazială Nr. 12, invită părinții și bunicii la Ziua Porților Deschise, unde vor afla oferta educațională a școlii, în vederea înscrierii în clasa pregătitoare.

Vă așteptăm cu brațele deschise și multe, multe surprize, miercuri, 26 februarie 2020,  între orele 9.00 – 14.00.

Veți avea posibilitatea de a vizita școala, sălile de clasă în care se vor desfășura cursurile claselor pregătitoare, dar și de a participa la ateliere interactive, împreună cu doamnele învățătoare care vă vor conduce pe calea învățăturii în anul școlar următor.

Prin aceste activităţi, noi, cadrele didactice ale şcolii dorim să venim în întâmpinarea dorinței părinților care încearcă să găsească o şcoală de referinţă pentru copiii lor.

Dorim ca, prin această activitate, preșcolarii de acum, viitorii elevi, să se familiarizeze cu mediul şcolar, și, împreună cu părinții, să cunoască concret condiţiile de învăţare oferite de şcoală, activităţile şi performanţele actualilor elevi ai școlii”, este mesajul conducerii și al dascălilor acestei școli.

 

scoala1

scoala2

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei