Nu-i pasă de caniculă! Primăria Reșița reabilitează în draci, în luna lui cuptor!

parcari

O serie de lucrări de reabilitare ale unor străzi, trotuare și parcări dar și amenajările unor parcări noi se află în lucru în aceste zile în Reșița. Reper 24 a surprins la treabă angajații Serviciului Public Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public și Deszăpezire (o denumire în fața căreia acidul dezoxiribonucleic pălește instantaneu),  dar și pe cei ai societății care a câștigat licitația pentru executarea acestor lucrări.

Pe Aleea Narcisei 1și 2 din Microraionul 1 al cartierului Lunca Bârzavei, se află în plină transformare o întreagă zonă. De execuția acestui obiectiv se ocupă, de la începutul acestei săptămâni, societatea Tehnocer SRL din Lugoj, care a ras tot ce a însemnat borduri știrbe și asfalt găunos pentru că aici se va turna un covor asfaltic nou, vor fi reamenajate trotuarele și parcările iar spațiul va reprezenta o schimbare în bine în peisajul urban din această zonă populată a Reșiței.

La fel ca și în cazul străzii Moise Groza, dată în folosință în luna mai a acestui an, aleea Narcisei devenise aproape impracticabilă din cauza gropilor apărute în asfalt, a bălților din parcare, a maşinilor parcate neregulamentar şi a aglomerației. Desigur, erodarea asfaltului, a trotuarelor din această zonă nu s-a produs în ultimul an, ci reprezintă efectul multor ani de zile în care nimeni nu l-a băgat în seamă. Termenul limită pentru încheierea lucrărilor de reabilitare pe aleea Narcisei este 18 august, dar se speră ca acesta să fie redus dacă timpul va fi prielnic pentru lucrări, pentru a fi dat cât mai repede în folosință și a debloca traficul în zonă.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157686456664836″]

41 de locuri de parcare noi pentru reșițeni, pe strada Căminelor!

Parcarea de pe strada Căminelor, în imediata apropiere a Liceului Teoretic Traian Vuia din municipiu, reprezintă o lucrare executată în regie proprie de către angajații Direcției de Întreținere a Patrimoniului Local și va fi finalizată în prima parte a lunii august, după cum ne-a informat conducătorul serviciului public al Primăriei Reșița, Ovidiu Almăjan.

„Așa cum s-a văzut și după finalizarea străzii Moise Groza, Primăria Reșița și-a propus ca renovările și îmbunătățirile aduse să fie într-o sferă mai largă pentru întreaga zonă, pentru ca lucrurile să fie realizate complet, bine și în interesul cetățeanului. În afara frezărilor, refacerii stradale, refacere trotuare, borduri noi, vom toaleta și castanii din zona aleei Narcisei pentru a îmbunătății iluminatul iar acest lucru sper să fie o surpriză plăcută pentru că vom implementa cu această ocazie un nou sistem de protejare a arborilor, pe care îl vom implementa în tot orașul. Direcția noastră de întreținere, prin resurse proprii, remediază, asfaltează și reabilitează complet trotuarele din zona Muncitoresc, pe strada Oituzului, termenul de finalizare fiind miercuri, 26 iulie. Împreună cu primarul Ioan Popa, care își manifestă un viu interes pentru reabilitarea zonelor din municipiu unde sunt probleme, avem un plan de bătaie pentru toate cartierele, pentru că nu dorim ca cetățenii să se simtă vitregiți pentru că se acționează doar în anumite zone iar în altele cetățenii sunt lăsați de izbeliște. Sunt studii de fezabilitate făcute pentru parcări, prioritizăm și ne concentrăm spre zonele de acces care vor degreva traficul pentru perioada în care vor urma lucrările ample pentru viitoarea linie de tramvai pe principalele bulevarde ale Reșiței, cel mai probabil la final de 2018 sau început de 2019“, ne-a mai precizat inginer Ovidiu Almăjan, Directorul Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public și Deszăpezire din cadrul Primăriei Reșița.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

6 Comentarii

  1. dan

    buna, dar cand deschideti un nou drum din govandari spre centru ? s-au inmultit numarul de masini din oras…..

  2. Cristi

    Oare cine sta in zona???
    Ca eu astept de 13 ani sa se asfalteze parcarea din spatele blocului 2 de pe str. Cpt. Ioan Poptelecan. Oare cati ani mai trebuie sa astept?

    1. Bejan Marius

      Si nici acum nu se exploatează la maxim potentialul zonei. Cele doua parcari puteau primi un nr mai mare de mașini, daca se redesenau limitele actuale, o parcare verde pe lungimea unei masini, inclinarea mașinilor si un rand de masini pe mijloc, insemna un plus de pana la 25-30 de locuri de parcare la Narcisei 1.
      La Narcisei 2 se muta un gard si ieseau 10 locuri de parcare. Locul de depozitare a gunoiului este unul jalnic, masini pe spatiu verde in toata zona. Deschide Resita nu a rezolvat nici una, dar absolut nici una din problemele zonei. Ci doar cheltuie niște bani, foarte multi, pe borduri, asfalt si două trotuare.

  3. Aneta

    Felicitari d-nului primar pentru actiunile intreprinse in zona INTIM ,masinile care erau in proportie de 90% degradate au fost ridicate de pe domeniul public,exista permanent 2 politisti in zona ;

    1. zero

      Poate ca pe masini le-au “ridicat” hotii de fier vechi si de asta exista permanent 2 politisti in zona acum. Tot asa au fost “ridicate” de pe domeniul public-privat al statului fabrici si uzine intregi… “90% degradate”.
      Fara felicitari!

  4. zero

    “Reper 24 a surprins la treabă angajații Serviciului Public Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat Public și Deszăpezire (o denumire în fața căreia acidul dezoxiribonucleic pălește instantaneu), dar și pe cei ai societății care a câștigat licitația pentru executarea acestor lucrări.”

    Normal PNL. Oamenii primariei (S.P.D.I.R.P.C.L.S.I.P.D.) fac in fapt lucrarea iar societatea “castigatoare a licitatiei” incaseaza taiteii pentru executarea (pe hartie a) acestor lucrari.
    Care taitei ajung la oamenii… taitelului. Ca altfel organizeaza o alta “licitatie”.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei