Pompierii militari cărășeni nu au timp să respire, pe lângă implicarea în pandemia coronavirus, aceștia au de luptat și cu incendiile. Doar ieri, salvatorii au intervenit pentru lichidarea a 9 incendii de vegetație uscată izbucnite, în majoritatea lor, ca urmare a folosirii focului deschis în spații deschise.
La două dintre ele a acționat Detașamentul de Pompieri Caransebeș, unul izbucnit în zona localității Teregova și altul în zona localității Constantin Daicoviciu, suprafața afectată fiind de aproximativ 900 mp.
În raionul de intervenție al Secției de Pompieri Moldova Nouă s-au înregistrat 3 incendii de vegetație uscată și de litieră, două în zona localității Padina Matei și unul în zona localității Crușevița, afectând o suprafață de aproximativ 3 hectare de teren.
Și pompierii de la Detașamentul de Pompieri Reșița au intervenit ieri la stingerea a 2 incendii de vegetație uscată, unul pe raza municipiului Reșița, al doilea fiind pe raza localității Carașova, suprafața afectată fiind de aproximativ 1000 mp.
Secția de Pompieri Oravița a acționat pentru stingerea a 2 astfel de incendii, unul pe raza localității Ilidia, unde a existat pericolul de propagare a focului la cimitirul satului, intervenția pompierilor militari făcând posibilă salvarea unor bunuri în valoare de aproximativ 10.000 lei, iar altul, pe raza localității Goruia, suprafețele afectate fiind de aproape 9 hectare.
Flăcările au afectat în total o suprafață de aproximativ 13 hectare de teren, în numai 24 ore, intervenția promptă a pompierilor militari făcând ca urmările incendiilor să fie limitate.
„Reamintim cetățenilor faptul că acest tip de incendii produce o serie de efecte negative asupra mediului și poate provoca pagube materiale prin propagarea focului la terenuri cultivate, gospodării sau obiective, precum și la fondul forestier, în special în condiții de vânt care favorizează extinderea acestora.
Arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se desfăşoară doar după obţinerea permisului de lucru cu foc deschis. Acest permis se eliberează, potrivit Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 605/579/2008, prin grija primarului de către șeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau altă persoană desemnată în acest sens”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin, Adrian Manofu.
Elena FRANȚ